Featured Image with Sidebar

Anatomia păcatului și căința restauratoare. Ce-am învățat din viața Fraților Karamazov?

07/01/2024

Ce este păcatul? Expresia unei identități sfâșiate. Rebeliune și neascultare. Aroganță și ratare.

Când am citit „Frații Karamazov”, acum douăzeci de ani și mai bine, mi s-a lămurit toată încrengătura păcatului personal extins la nivel genealogic sau generațional.

Răul săvârșit cândva, demult, are prelungiri stranii-n prezent. Am vrea, poate, să facem „damage control“, dar ne urmăresc ecourile întârziate ale patimilor sau ale adicțiilor deprinse foarte devreme.

Prostiile făcute-n tinerețe devin, la bătrânețe, niște stafii mișcătoare și devoratoare. Păcatul doar se plimbă de pe un mădular pe altul.

Dezgustat de instituția iobăgiei, tânărul F. M. Dostoievski a protestat foarte devreme față de nedreptățile regimului țarist, fiind obligat apoi să-și petreacă o bună parte din anii tinereții nu prin saloanele aristocrației din Petersburg, alături de Vissarion Belinski și prietenii săi, ci într-o Siberie glacială, întunecată și primitivă.

Trăindu-și viața între nostalgia europeană și coșmarul asiatic, Dostoievski a fost obsedat de tema libertății, parcurgând drumul de la reflecția politică asupra neatârnării până la meditația teologică asupra darului slobozeniei duhovnicești.

Scris la amurgul zbuciumatei sale existențe pământești, Frații Karamazov este, deopotrivă, romanul total și testamentul spiritual al autorului care ne prezintă soluția pentru ieșirea din logica violenței ciclice, în beneficiul unei vieți pacificate, fericite, mântuite.

Prin grandoarea viziunii teologice, ritmul narativ, complexitatea prosopografică și cadența poetică a fiecărui capitol, Frații Karamazov reprezintă o producție magnifică, îndatorată optimismului evanghelic pe care Dante Alighieri îl exprimase deja-n Divina Comedie.

Eroul principal (Alioșa) este ajutat de maestru (Zosima) să afle Paradisul pierdut.

Cum? Părăsind infernul lui Fiodor Pavlovici, asumând suferința fratelui Dimitri, depășind ateismul neliniștitului Ivan și regăsind partitura angelică a copilăriei alături de prietenii răposatului Ilișua.

Preoția universală îi permite lui Alioșa să celebreze, la finalul romanului, o liturghie cosmică la care participă nu doar muritorii, ci și crinii pământului sau păsările cerului.

Desfășurarea fiecărei scene atinge, prin efect cumulativ, amploarea unui veritabil concert literar. Deloc întâmplător, cultura occidentală s-a ambiționat, prin Mozart, Beethoven, Brahms și Ceaikovski, să ne ofere spectacolul marilor simfonii, trecând dincolo de limitele formale și spațiale ale muzicii de cameră.

Același efect de catharsis l-a generat, în secolul XIX, opera lui Giuseppe Verdi, fascinat la rândul său de tema libertății (Nabucco, 1842). Cuvântul cheie, aici, este polifonia: orchestrarea vocilor romanului într-o partitură purificată de orice tezism ideologic.

Ca de fiecare dată, F.M. Dostoievski își demonstrează geniul artistic prin renunțarea la monocromie discursului didactic și moralist.

Nu e nimic previzibil sau repetitiv în sinuoasa traiectorie a personajelor sale, prinse într-un joc al pluralității deciziilor luate, frecvent, prin răsturnări de situație. Scriitorul rus compune și dirijează el însuși o simfonie literară, cu scopul dezvăluirii umbrelor, penumbrelor și duplicităților vieții sociale și spirituale a omului modern. Universul creat de F.M. Dostoievski este fascinant prin coexistența unor personaje nu doar contradictorii lăuntric, ci mai ales opuse și, mai rar, complementare din perspectiva tipologiei umane.

Sub raport filozofic, Dostoievski ne propune o parabolă a dezbinării sufletului omenesc.

În viața oricărui om, mintea, inima și poftele trupului se află într-o luptă permanentă și numai restaurarea echilibrului între facultățile psihice (prin discernământ, curaj și înfrânare) poate genera virtutea dreptății, așa cum spunea și Platon în cartea a doua din Republica (δικαιοσύνη).

Fără discernământ, curaj și înfrânare, omul rătăcește și se prăbușește-n sfera animalică a pornirilor iraționale. Să nu poftești ceea ce nu-ți aparține; să nu te temi; să-ți exerciți prudența și discernământul: iată poruncile pe care modernitatea revoluționară le disprețuiește. Rezultatul? Sarabanda viciilor dislocă vechile practici și cutume ale familiei tradiționale.

Din perspectivă teologică, romanul inițiatic Frații Karamazov rescrie, de fapt, și amplifică într-un registru dramatic pilda fiului risipitor, rostită de Iisus și înregistrată de evanghelistul Luca.

Dostoievski face, însă, câteva modificări esențiale: povestea este despre doi tați, unul spiritual (înțeleptul Zosima) și altul biologic (bufonul Fiodor). În plus, există trei frați de sânge și un fiu bastard (Smerdiakov). Haideți să-i cunoaștem.

Părintele bogat ajuns la vârsta senectuții nu știe să-și administreze rațional averea și devoră cu o lăcomie solitară toată moștenirea datorată copiilor săi.

Dacă Alioșa se retrage la mănăstire iar Ivan dezvoltă un resentiment tăcut, Dimitri e revoltat și nesăbuit în protestul foarte vocal la adresa autorității paterne. De ce? Pentru că libidinosul Fiodor poftește la iubita numită Grușenka iar perspectiva unui triunghi amoros e intolerabilă pentru un romantic incurabil ca Dimitri (îndrăgostit de Schiller).

Format în tradiția cazonă a Rusiei imperiale, Mitia e plin de viață, energie și magnetism, având o slăbiciune evidentă pentru frumusețea feminină.

Uneori șarmant, alteori impulsiv, Dimitri e dublul tatălui său îndrăgostit de fosta logodnică a unui ofițer polonez, afectată de incertitudini sentimentale și nesiguranță materială. Așa cum spunea René Girard, oamenii pătimași poftesc la obiectul dorinței celorlalți, iar Fiodor Pavlovici, tatăl, râvnește chiar la femeia fiului său. Ce produce un asemenea scenariu nebun? Frustrare, ură, gelozie. La moartea bătrânului Karamazov, Dimitri va fi singurul acuzat de crimă.

Cine, însă, asumă un rol cerebral? Care dintre frați se dovedește a fi iute la minte, educat după canoanele apusene, mereu reflexiv și cu aere de savant?

Ivan Karamazov demonstrează o inteligență detașată de orice fervoare mistică sau pasiune romantică. A împlinit 24 de ani și etalează o elocință inegalabilă, însă dezechilibrată. Intelectul superior, sfredelitor și sfidător se refugiază într-un scepticism dogmatic demn de-o cauză mai bună. Așa cum spunea Andrei Pleșu în Minima moralia, „viciul este, adesea, o virtute prost plasată.”

Alioșa, mezinul, este singurul membru al familiei pentru care puritatea reprezintă un ideal. El pare să știe că drumul către înțelepciune presupune o relație de ucenicie față de un mentor experimentat.

Numele său? Avva Zosima, călugărul rus care atrage mii de pelerini către o mănăstire care preia atributele așezării monahale Optina Pustîn (vizitată de F.M. Dostoievski și Vladimir Soloviov în 1878). După un scurt noviciat asumat prin votul sărăciei, al castității și al ascultării, Alioșa e trimis în lume pentru a vindeca rădăcinile otrăvite ale copacului familiei Karamazov.

În mod natural, curăția sufletească a lui Alioșa atrage o mulțime de mărturisiri spontane și perfect voluntare din partea unor oameni aflați într-un impas. Caracterul său ireproșabil inspiră încredere.

Alioșa nu judecă pripit și nu poftește la banii lui Dimitri, diplomele lui Ivan sau femeile lui Fiodor Pavlovici.

Dorind să fie călugăr, el a învățat să îngroape păcatul concupiscenței prin virginitate. Nicăieri nu-l vedem pe mezinul familiei etalând disponibilitatea pentru ambiguitatea carnală. Precum o mare liniștită, lumea interioară a lui Alioșa nu e tulburată de valurile unor pofte ilicite. Când se spovedește unui om care nu poftește la dorința secretă a inimii sale, cugetul păcătosului se liniștește.

De ce e atractiv sufletul lui Alioșa? Pentru că, într-o lume de oameni pământii, el este întors cu fața spre Dumnezeu, fiind fascinat de strălucirea Cuvântului. Deși foarte tânăr, mezinul a părăsit ambițiile deșarte, s-a extras din logica puterii și a părăsit dinamica ierarhiilor lumești. Precum Timotei în relația cu apostolul Pavel, Alioșa se raportează permanent la conștiința mai bună a părintelui său duhovnicesc, răposat întru Domnul și devenit, astfel, icoană vie pentru mii de credincioși.

Schimbarea lumii vine nu din revoluțiile sociale, nici prin modificarea regimului constituțional sau combaterea încălzirii globale, ci prin pocăința personală a fiecăruia.

Metanoia amenajează un spațiu propice pentru dialogul caritabil și comuniunea frățească. Alioșa știe că trebuie să aștearnă un har tămăduitor peste rănile sufletești ale lui Dimitri și, respectiv, Ivan.

Consecvent bimilenarei tradiții a creștinismului răsăritean, Dostoievski insistă asupra funcției mediatoare a maestrului spiritual. Cunoașterea tainelor dumnezeiești este împărtășită prin asceza învecinării. Proximitatea înseamnă influență iar Alioșa alege o anumită distanță profilactică față de tatăl biologic (care-l și înfruntă pe Zosima cu obrăznicia caracteristică).

Misiunea mezinului? Să confrunte haosul, să poarte crucea vinovăției lui Fiodor Pavlovici și să redescopere temeiul-lipsă al vieții Karamazovilor.

El proclamă speranța eshatologică, adică victoria vieții asupra morții și triumful bucuriei asupra tristeții.

Până atunci, Alioșa are o chemare unică. El trebuie să depisteze cauza și extensia cancerului moral de care suferă tatăl său, Fiodor Pavlovici.

Lăcomia, desfrâul și răutatea lui Karamazov reverberează-n viața fiilor săi.

Dimitri, bunăoară, duce o viață dezordonată și contradictorie. Totuși, credința nu-l părăsește niciodată.

Când alunec în prăpastie, alunec năprasnic, cu capul în jos şi cu picioarele în sus, ba chiar simt o plăcere să mă prăbuşesc aşa, gândindu-mă ce frumos îmi şade în poziția asta umilitoare… sunt blestemat, sunt o lepădătură, un ticălos, dar să ştii, şi mie mi-e drag să sărut marginea odăjdiilor pe care le îmbracă Dumnezeul meu; chiar dacă în momentul acela mă las târât de diavol pe urmele lui, sunt totuşi fiul tău, Doamne, şi te iubesc, şi simt tresăltând în mine bucuria, fără de care lumea n-ar putea să existe…

Pentru a-și vindeca bolile spirituale, membrii familiei sunt chemați de Avva Zosima să îmbrățișeze doctrina deplinei responsabilități individuale.

Fără asumare n-ai parte de vindecare. În absența adevărului, nu există libertate.

Uneori e nevoie de ochii pătrunzători ai unui clarvăzător pentru a înțelege tot păienjenișul înșelătoriilor noastre. Când ești în fața lui Dumnezeu, nu te mai poți ascunde. Goliciunea fiecăruia dintre noi trădează maxima vulnerabilitate.

Societatea este obișnuită cu jocul aparențelor, nu al esențelor. Ceea ce scoatem la iveală este masca regizorului, fraza scenografului, gestul actoricesc.

Chiar dacă ai înfipt cuțitul cuvintelor mincinoase într-o inimă de copil, prin șiretlicuri, tehnici retorice și manipulare psihologică îți vei recăpăta respectabilitatea. Deși minimalizezi păcatul și-l tratezi ca pe-o abatere rezonabilă, strict accidentală, ramificațiile răului pot fi, uneori, surprinzătoare. Chiar dacă pari un om civilizat, cizelat și politicos, sufletul îți poate fi năpădit de buruieni, cum e cazul lui Ivan Karamazov. Deși ai gustat din cupa reușitelor academice, deși lumea încă te vorbește de bine, inima ți-e goală, absentă, rece, incapabilă de iubire. Te-ai trezit, la mijlocul vieții, în anticamera iadului. Ce este infernul? O experiență a non-relației. Trăiești doar pentru tine, doar pentru exterioritate și doar pentru țintele fixate din afară (viața ca „target”). Conștiința îți șoptește însă c-ai greșit. Pentru toate erorile trecutului, ești dator cu o profundă căință. De ce? Pentru că mândria, orbirea și egoismul te-au separat de sfințenia unor legăminte.

Minciuna rostită acum douăzeci de ani te-a condus la comiterea-n cascadă a unor golănii, gesturi trufașe sau fărădelegi. Da, evident, ți-ai antrenat mintea pentru a produce o legiune de explicații și miriade de justificări.

Când n-ai decât imaginea de salvat, căința întârzie. Și, totuși, glasul conștiinței îți spune că viața putea fi trăită și altfel. Puteai să pariezi pe adevăr, nu falsitate; pe frumusețe, nu pe urâciune.
Poate că ai fi putut cunoaște fericirea, trăind autentic, în acord cu tine însuți, liber de convenții false și mereu dornic să te dăruiești, într-o tandrețe deplină, celor care-ți merită iubirea.
OFERTĂ SPECIALE
Pentru toți ce care ne-ați fost alături, Editura Marile Cărți vă oferă astăzi, de ziua Sf. Ioan Botezătorul, un exemplar gratuit (în format e-book) al cărții Geneză și Înviere.

Este volum foarte apreciat de publicul român. Cartea s-a și epuizat rapid primul tiraj.

Îl puteți descărca accesând linkul următor: www.mihailneamtu.eu/cadou.

Promoția a fost prelungită special pentru Dumneavoastră încă 48 de ore. Lectură plăcută!

Trăim într-o epocă marcată de scepticism și ateism, iar credincioșii sunt copleșiți de mulțimea acuzațiilor aduse la adresa creștinismului, care înseamnă adevăr personal și existențial, nu doar cultură sau civilizație.

Prinși în vâltoarea veacului nostru, uităm adesea că avem un reazem.

Pe ce putem sprijini? Pe documentul și monumentul capabil să reziste încercărilor de uzurpare, demitologizare modernă sau deconstrucție postmodernă a sensului: Biblia.

Mihail Neamtu & Adrian Papahagi

Eros, Logos & Agape

Luni 8 aprilie 2024, orele 17.00-20:30, vă așteptăm la Conferința Eros, Logos & Agape la Brașov

Conferențiar:

MIHAIL NEAMȚU

Se va lansa volumul Eros, Logos & Agape. Dragostea în era smartphone de Mihail Neamțu.

Donează pentru proiectul MihailNeamtu.eu

„Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” (Edmund Burke)

Noi suntem Mișcarea Națională de Rezistență împotriva tuturor rătăcirilor ideologice ale ultimilor decenii. Iată de ce vă solicităm sprijinul generos pentru anul 2024.

Donațiile dumneavoastră vor acoperi cheltuielile de transport și cazare a echipei mele, dar și închirierea unor sali, costurile de filmare, montaj, post-producție (burtiere, efecte grafice, muzică, subtitrări, animație, etc). Vă mulțumesc!

- Mihail Neamțu

AfD se apropie de 40% susținere în Germania de Est și ar putea beneficia de sprijinul unei facțiuni din CDU

Mihail Neamtu

Prietenii mă văd ca pe un scriitor, educator și om politic. Dușmanii ar prefera să nu mă vadă deloc. În fiecare zi, merită să luptăm pentru o Românie deșteaptă, adică trează spiritual, sănătoasă trupește, prosperă economic, puternică militar și întinerită demografic. În marele concert al națiunilor europeană, vocea noastră are un timbru aparte.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Alte articole