Cea mai mare sursă de bogăție a țării noastre nu este aurul de la Roșia Montană, cernoziomul Câmpiei Române, gazul din podișul Transilvaniei sau petrolul din Marea Neagră, ci inteligența oamenilor educați. Iată de ce trebuie abolit absenteismul școlar. Iată de ce avem nevoie de familii puternice și copii deștepți & motivați. Nu vom progresa ca națiune fără să încurajăm investiția privată și publică într-un învățământ tehnic, umanist și profesional (în regim dual, unde elevii învață o meserie conectată la nevoile pieței muncii, fără a compromite cultura generală). S-a dovedit benefică existența liceelor confesionale (unele de foarte veche tradiție), dar și co-finanțarea liceelor profesionale de către companiile private (e și cazul Fabricii de vagoane din Arad).

România ar putea avea, până în 2040, de minimum trei Universități în Top 300 din lume. Cu o singură condiție: să desființeze clanurile academice construite prin șpagă, nepotism sau impostură. Instituțiile invadate de plagiatori trebuie abolite, mai ales dacă numărul impostorilor depășește 50% din efectivul cadrelor didactice. Titlul de doctor nu mai poate fi un paravan în spatele căruia politrucii fac o carieră academică fictivă. Cercetarea științifică trebuie să revină în prim-plan prin atragerea de fonduri din mediul privat. Elevii pot fi devreme familiarizați cu universul științei și al tehnicii prin vizite regulate la diferite laboratoare, muzee și biblioteci.

Taxarea obținută din activități precum jocurile de noroc s-ar putea vărsa într-un Fond Național de Burse pentru copiii geniali ai României. Viitorii tineri cu talentul unui Coandă, Enescu, Eliade sau Brâncuși n-au voie să-și îngroape talanții din pricina lipsei de bani. Cred în #RomâniaDeșteaptă.

Donează pentru proiectul MihailNeamtu.eu

„Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” (Edmund Burke)

Noi suntem Mișcarea Națională de Rezistență împotriva tuturor rătăcirilor ideologice ale ultimilor decenii. Iată de ce vă solicităm sprijinul generos pentru anul 2024.

Donațiile dumneavoastră vor acoperi cheltuielile de transport și cazare a echipei mele, dar și închirierea unor sali, costurile de filmare, montaj, post-producție (burtiere, efecte grafice, muzică, subtitrări, animație, etc). Vă mulțumesc!

- Mihail Neamțu

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg: Nu este prea târziu pentru ca Ucraina să câştige

Mihail Neamtu

Prietenii mă văd ca pe un scriitor, educator și om politic. Dușmanii ar prefera să nu mă vadă deloc. În fiecare zi, merită să luptăm pentru o Românie deșteaptă, adică trează spiritual, sănătoasă trupește, prosperă economic, puternică militar și întinerită demografic. În marele concert al națiunilor europeană, vocea noastră are un timbru aparte.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Alte articole