Featured Image with Sidebar

Cum a ajuns România să ofere unui fost leninist titlul de Președinte al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste?

25/06/2024

Trădarea intelectualilor nu este un fenomen nou și nici izolat. De-a lungul istoriei moderne, au existat mereu oameni de litere care au cedat tentației puterii, renunțând la principiile morale pentru a obține favoruri și influență.

Să observăm că n-am comentat aici viața privată a domnului Tismăneanu. Magnitudinea cazului este mult mai mare. Ne punem întrebarea: cum ar fi arătat, în Germania anilor 1950, o comisie de condamnare a crimelor naziste condusă, mutatis mutandis, de Carl Schmitt sau Ernst Jünger?

Dincolo de-o simplă răfuială în lumea intelectuală românească, ne interesează altceva: de ce n-a funcționat nicio clipă logica lustrației? Cum exact s-a produs amnezia instituțională atunci când, sub conducerea Președintelui Traian Băsescu, Statul român i-a oferit lui Vladimir Tismăneanu (și nu domnului Ticu Dumitrescu) enorma cinste și onoare de-a conduce echipa de analiză a istoriei comunismului carpato-danubiano-pontic?

Intelectualii greșesc pentru că sunt oameni. Puțin la număr au fost cei scutiți de iluzii juvenile, ambiții prostești, naivități vinovate ori cecități morale. Orgoliul ne face mereu să păcătuim, dându-ne, afectați, mult prea multă importanță.
Totuși, ceea ce nu putem înțelege este absența desăvârșită a principiului căinței. N-am găsit niciodată-n biografia personajului nostru un singur moment de cernere, stări  de regret sau chemarea vie la reflecție auto-critică. Poate nu e prea târziu.
Într-un articol din 1994 (Romania’s Mystical Revolutionaries: The Generation of Angst and Adventure Revisited, East European Politics and Societies and Cultures, 1994, vol. 8, no. 3, pp. 402-438), profesorul Tismăneanu declara, împreună  cu Dan Pavel, următoarele:

„Pînă recent, activitățile intelectualilor asociați Legiunii Arhanghelului Mihail au fost acoperite sub un văl de tăcere și prezentate ca un amănunt efemer, aproape nesemnificativ, al tumultuoșilor lor ani de ucenicie. Nici unul dintre acesti intelectuali nu s-a apucat să-si cerceteze constiinta pentru a detecta motivele obsesiei lor de tinerete. Ce a urmat după 1940 a fost un lung si, trebuie să spunem, reușit exercițiu de amnezie voită. Și, totuși, angajamentul fascist al ‘Generației Tinere’ și identificarea ei cu Garda de Fier au fost cea mai directă expresie a naționalismului și a antisemitismului care răspîndite astăzi în Europa de Est.”

Să spunem, în treacă, că toți susținătorii Mișcării Legionare au plătit cu vârf și îndesat pentru culpele reale sau imaginare ale tinereții lor. Unii, precum Radu Gyr sau Nichifor Crainic, au făcut ani grei de pușcărie. Alții au fost sever marginalizați. Vintilă Horia a primit Premiul Academiei Goncourt, dar, în urma unei violente campanii de defăimare duse în presă, ceremonia de premiere a fost suspendată.
Tânărul Eliade s-a ocupat de literatură, religiozitate, yoga, mătrăgună și cultur arhaice, nefiind un specialist al ideologiilor moderne. Aflat sub vraja mentorului lui Nae Ionescu, autorul romanului „Maitreyi“ s-a înșelat în judecățile și aprecierile politice. Chiar dacă a trăit într-o Românie democratică, Eliade nu cunoștea, în toamna anului 1937, dimensiunea apocaliptică a nebuniei naziste.
În 1938, a fost arestat în lagărul de la Miercurea Ciuc, dorind ulterior să părăsească țara. După 1947, savantul a ignorat complet orice controversă politică. Cu toate acestea, decenii bune de la moartea profesorului de istoria religiilor din Chicago, cercetătorii continuă să chestioneze posibilul antisemitism al unui geniu incontestabil.
Pe Mircea Eliade (ca și pe Martin Heidegger) îl salvează câteva interogații fundamentale despre sensul Ființei și experiența sacrului, despre tehnologie și umanism, despre teroarea istoriei și ciclurile temporalității cosmice. Gânditori fascinați (și amăgiți) de promisiunile Dreptei conservatoare, tradiționaliste sau, de-a dreptul, național-socialiste, ei rămân în posteritate cu o operă filozofică de sine stătătoare, necontaminată de virusul vreunei doctrine radicale.
Păstrând proporțiile comparației, Vladimir Tismăneanu n-a fost un gânditor al politicului, ci doar o râșniță de cuvinte vărsate, precum laptele condensat, în cafeaua dulce a unor potentați.
Printr-o suită de acrobații moral-intelectuale, Vladimir Tismăneanu a distrus mitul utilității cărturarului angajat. El n-a căutat niciodată adevărul, ci puterea. Zeci de ani, n-a vorbit decât despre comunism: inițial într-un sens admirativ, apoi în termeni derogatorii. Deși s-a socotit far călăuzitor al intelighenției românești din exil, Tismăneanu n-a scris nimic relevant despre orizontul metafizic al existenței umane. Poate și pentru cǎ, din fragedǎ pruncie, îi neagă importanța.

Donează pentru proiectul MihailNeamtu.eu

„Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” (Edmund Burke)

Noi suntem Mișcarea Națională de Rezistență împotriva tuturor rătăcirilor ideologice ale ultimilor decenii. Iată de ce vă solicităm sprijinul generos pentru anul 2024.

Donațiile dumneavoastră vor acoperi cheltuielile de transport și cazare a echipei mele, dar și închirierea unor sali, costurile de filmare, montaj, post-producție (burtiere, efecte grafice, muzică, subtitrări, animație, etc). Vă mulțumesc!

- Mihail Neamțu

Nigel Farage: Capitalismul a murit, trăim în corporatism

Mihail Neamtu

Prietenii mă văd ca pe un scriitor, educator și om politic. Dușmanii ar prefera să nu mă vadă deloc. În fiecare zi, merită să luptăm pentru o Românie deșteaptă, adică trează spiritual, sănătoasă trupește, prosperă economic, puternică militar și întinerită demografic. În marele concert al națiunilor europeană, vocea noastră are un timbru aparte.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Alte articole