Featured Image with Sidebar

Despre cartea „Abandonuri Imperiale”, de Corneliu Berari

12/02/2024

Corneliu Berari este un cărturar înzestrat cu o formație enciclopedică: pasionat de istoria Antichității târzii, dar și intim conectat la dezbaterile experților din sfera arheologiei, a teologiei creștine, a filozofiei politice, dar și a relațiilor internaționale. Perfect calificat să producă o operă de sinteză, autorul ne propune în această carte revoluționară să privim atent spre mutațiile sociale, religioase și militare din Balcanii secolul VII d. Hr. pentru a înțelege nu doar experiența apocaliptică a bizantinilor asaltați de Islam, ci și condiția romanității latinofone, expusă invaziilor barbare venite din nordul Dunării și abandonată de retragerea trupelor împăratului Heraclie. Deși plină de ramificații și tangente narative, volumul se citește ca un roman polițist.

Masiva investigație istoriografică dezvăluie misterele unui ev întunecat și bulversat de hoardele semilunei, dar și sinteza ortodoxă dintre Romanitas și Christianitas, articulată pe axa Calcedon-Ierusalim-Constantinopol.

Pe urmele unor savanți îndrăzneți, precum Dumitru Onciu sau, mai recent, Florin Curta, Corneliu Berari ne cheamă să regândim geneza poporului român și istoria creștinismului dunărean nu din perspectiva faimoasei retragerii aureliene (271), ci plecând, mult mai curajos, de la evenimentele petrecute-n timpul domniei ultimului imperator și a primului bazileu: marele Heraclie, victorios în lupta cu perșii, dar zguduit de apariția războinicilor lui Mohamed.

Contracțiile geografice, iernile demografice și presiunile financiare suferite de Imperiul Roman de Răsărit au sfârșit, tragic și dramatic, prin abandonarea populațiilor din Balcani, între care și a vorbitorilor de latină vulgară, poate mai numeroși decât cei aflați în fosta provincie Dacia felix. Fără să caute polemica de dragul polemicii, dar mereu îndrăgostit de adevăr, Corneliu Berari afirmă, pe bună dreptate, că și cei mai titrați reprezentanți ai daco-românismului veniți pe linia lui A. D. Xenopol n-au acordat suficientă atenție descoperirilor geografice făcute-n provincia Thracia.

Privind empatic către momentele de colaps instituțional, non-linearitate religioasă și discontinuitate civilizațională petrecute-n secolul VII, Corneliu Berari descoperă (eminescian vorbind) acel punct mișcător care din haos face mumă: anul 615, când trupele bizantine sunt retrase de la Dunăre și trimise către Eufrat. Nașterea conștiinței de sine a elitelor latinofone s-a putut contura în reverberațiile undelor de șoc provocate de marea încleștare între creștini și mahomedani.

Cartea domnului Corneliu Berari ne invită la reflecții incomode și neliniștitoare, dar merită parcursă de către toți cei îndrăgostiți de istoria Bizanțului. Dacă ești pasionat de evoluția ideilor de confesiune sau națiune, iată o cărămidă arsă-n focul cercetărilor savante, curățită-n apele onestității intelectuale și pusă la temelia unei noi fundații culturale, menită să omagieze romanii dintotdeauna și românii de pretutindeni.

Donează pentru proiectul MihailNeamtu.eu

„Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” (Edmund Burke)

Noi suntem Mișcarea Națională de Rezistență împotriva tuturor rătăcirilor ideologice ale ultimilor decenii. Iată de ce vă solicităm sprijinul generos pentru anul 2024.

Donațiile dumneavoastră vor acoperi cheltuielile de transport și cazare a echipei mele, dar și închirierea unor sali, costurile de filmare, montaj, post-producție (burtiere, efecte grafice, muzică, subtitrări, animație, etc). Vă mulțumesc!

- Mihail Neamțu

Dostoievski și disperarea americană: pedeapsa nihilismului

Mihail Neamtu

Prietenii mă văd ca pe un scriitor, educator și om politic. Dușmanii ar prefera să nu mă vadă deloc. În fiecare zi, merită să luptăm pentru o Românie deșteaptă, adică trează spiritual, sănătoasă trupește, prosperă economic, puternică militar și întinerită demografic. În marele concert al națiunilor europeană, vocea noastră are un timbru aparte.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Alte articole