Featured Image with Sidebar

Europa, încotro? O întrebare la care reflectăm cu toții

15/02/2024

Sâmbătă 24 februarie, de la ora 15:00, la Alba Iulia, de Dragobete, vom vorbi despre dragostea de țară, despre destinul Europei creștine, vom vorbi despre ce s-a întâmplat cu această construcție, a creștin-democraților, care l-au iubit pe Dumnezeu și care au iubit poporul și care se află sub asalt.

Există nenumărate ideologii care distrug încrederea noastră în familie, în Biserică, în națiune. Există o tendință globalistă, o numim noi, de anulare a acestui sentiment de înrădăcinare în solul Patriei.

Există o tendință de discreditare a înaintașilor.

„Europa, încotro”, iată o întrebare la care, cu toții reflectăm, pentru că pe lângă religia creștină, Europa astăzi găzduiește o foarte mare și puternică comunitate de credincioși islamici, care nu întotdeauna sunt de acord cu regimul constituțional, cu separația puterilor pe care noi o recunoaștem și care, evident, au o istorie a conflictului cu tot ceea ce înseamnă tradiția creștină.

Pe MihailNeamțu.eu aflați toate detaliile despre invitații unui spectacol cultural, intelectual de cea mai înaltă ținută.

Vă așteptăm cu drag!

Donează pentru proiectul MihailNeamtu.eu

„Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” (Edmund Burke)

Noi suntem Mișcarea Națională de Rezistență împotriva tuturor rătăcirilor ideologice ale ultimilor decenii. Iată de ce vă solicităm sprijinul generos pentru anul 2024.

Donațiile dumneavoastră vor acoperi cheltuielile de transport și cazare a echipei mele, dar și închirierea unor sali, costurile de filmare, montaj, post-producție (burtiere, efecte grafice, muzică, subtitrări, animație, etc). Vă mulțumesc!

- Mihail Neamțu

Ateneul Român îl sărbătorește pe Constantin Brâncuși

Mihail Neamtu

Prietenii mă văd ca pe un scriitor, educator și om politic. Dușmanii ar prefera să nu mă vadă deloc. În fiecare zi, merită să luptăm pentru o Românie deșteaptă, adică trează spiritual, sănătoasă trupește, prosperă economic, puternică militar și întinerită demografic. În marele concert al națiunilor europeană, vocea noastră are un timbru aparte.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Alte articole