Featured Image with Sidebar

FOTO | Zeci de mii de oameni au participat la Marșul pentru Viață, în toată țara. ÎPS Andrei: Am fost odată 22 de milioane, ne-am dori să fim din nou

31/03/2024

Zeci de mii de oameni au participat la cea de-a 14-a ediție a Marșului pentru Viață, desfășurată în zeci de orașe ale țării.

La București, câteva mii de persoane au adunat în Piața Universității, de unde au plecat în marș către Parcul Izvor. Organizatori ai evenimentului au fost Asociația „Studenți pentru viață” și de Asociația „România pentru viață”, notează Rost Online.

Evenimentul s-a încheiat cu recitalul „Live for life”, susținut de interpreta Ana Nuță, formația de muzică populară „Flori din rai”. De asemenea, a cântat și Grupul psaltic de copii „Tronos Junior”.

În nord-estul țării, la Iași, Marșul pentru Viață a adunat un număr record de cetățeni. Aproximativ 5.000 de oameni au participat la eveniment. Acesta a avut loc în 19 localități din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor: Iași, Vlădeni, Bazga-Răducăneni, Țuțora, Podu Iloaiei, Țibănești, Scânteia, Pașcani, Hârlău, Botoșani, Dorohoi, Darabani, Săveni, Iacobeni, Ștefănești, Piatra-Neamț, Târgu-Neamț, Petricani, Borca.

„Ne aflăm în această zi și noi în fața acestei mărturii de a afirma acest adevăr axiomatic: viața este un dar de la Dumnezeu și neprimirea acestui dar are consecințe tragice în viața noastră și a celor din jur. De aceea, mărturia noastră de astăzi, a celor puțini sau mulți, câți ne-am adunat în numele acestui crez, este importantă, binevenită și necesară. Este bine să înțelegem de ce suntem aici, să ne susținem acest crez și să facem tot ceea ce ține de noi pentru ducerea până la capăt a acestui adevăr. Știm sigur că Dumnezeu este alături de noi, când stăruim în afirmarea adevărului, știm sigur că Dumnezeu primește pocăința fiecăruia care s-a abătut de la adevăr (…)”, a spus PS Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, potrivit Doxologia.

La malul mării, Marșul pentru viață a fost organizat de Arhiepiscopia Tomisului, Biroul de consiliere și informare „Sfinții Părinți Ioachim și Ana”, cu sprijinul altor asociații afiliate la Mișcarea Provita din România-Constanța. ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a participat la eveniment.

În Hunedoara, mai multe evenimente au fost organizate în Brad, Orăștie, Hațeg, Petroșani, Lupeni, Vulcan, Uricani. Mici marșuri pentru viață au avut loc și în comunele Ilia, Dobra şi Ghelari. Un marș de amploare a avut loc în reședința de județ, Deva.

Și în Cluj-Napoca, sute de oameni au participat la Marșul pentru Viață. ÎPS Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a fost, de asemenea, prezent.

„După ce a creat Dumnezeu pe bărbat și pe femeie, i-a binecuvântat și le-a zis creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul. A șasea poruncă ne spune să nu ucidem! Viața dată de Dumnezeu are valoare, este strigător la cer să ucizi. În această zi ne-am adunat să milităm pentru viață. Am fost odată 22 de milioane, ne-am dori să fim din nou”, a spus ÎPS Părinte Andrei.

La Timișoara, mii de credincioși, în frunte cu ÎPS Ioan, mitropolitul Banatului, au mărșăluit pe marile bulevarde ale orașului.

Donează pentru proiectul MihailNeamtu.eu

„Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” (Edmund Burke)

Noi suntem Mișcarea Națională de Rezistență împotriva tuturor rătăcirilor ideologice ale ultimilor decenii. Iată de ce vă solicităm sprijinul generos pentru anul 2024.

Donațiile dumneavoastră vor acoperi cheltuielile de transport și cazare a echipei mele, dar și închirierea unor sali, costurile de filmare, montaj, post-producție (burtiere, efecte grafice, muzică, subtitrări, animație, etc). Vă mulțumesc!

- Mihail Neamțu

Uniunea Europeană plătește publicația lui Dan Tăpălagă să facă reclamă portofelului digital european

Redacția

Platforma MihailNeamtu.Eu susține proiecte de reformă a Statului român și de primenire a Uniunii Europene plecând de la valorile populare, creștin-democrate și conservatoare. Luptăm pentru românii care și-au păstrat demnitatea, credința, conștiința națională, libertatea de conștiință, proprietatea și familia. Visăm la o țară bogată, mândră de trecutul creștin al neamului, înzdrăvenită militar și întinerită demografic. În marele concert al națiunilor lumii, vocea României are un timbru aparte.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked

  1. Cu marșul sunt total de acord, dar cei doi ierarhi sunt ecumenisti eretici, din nenorocire pentru turma păstorita de fiecare din ei. Sa mărturisească împotriva panereziei ecumeniste, care roade Sfânta noastră Biserica, sa se dezica, indiferent de consecințe, de talharescul sinod din Creta, sa lupte pentru ieșirea BOR din Babilonul numit "Consiliul Mondial al Bisericilor". Care "Biserici"????
    Este doar UNA SFÂNTĂ SI SOBORNICEASCA.
    TREZITI-VA, OAMENI BUNI, DIN SOMNUL DE MOARTE DUHOVNICEASCĂ!

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Alte articole