Featured Image with Sidebar

Irlanda desființează, de facto, instituția căsătoriei printr-un referendum organizat de premierul homosexual Leo Varadkar

08/03/2024

Irlanda organizează două referendumuri care vor avea un impact major asupra definiției familiei și statutului femeii în societate, scrie Rost.

Primul referendum va modifica actuala definiție a familiei, urmând s-o înlocuiască cu o sintagmnă ambiguă, respectiv „uniunea bazată pe căsătorie sau alte relaţii durabile”.

Deși am fi tentați să credem că este vorba despre un limbaj care să permită căsătoriile LGBT, nu este vorba despre așa ceva, ci mai rău: punerea semnului egalității între căsătorie și „o relație durabilă”, desființându-se astfel instituția căsătoriei. Definitiv, pentru că eroziunea a început odată cu legiferarea „mariajelor” LGBT.

De altfel, au existat mai multe voci care au criticat această inițiativă și au explicat că expresia „relație durabilă” este confuză și poate duce la numeroase complicații de ordin legal.

Al doilea referendum urmărește eliminarea articolului constituţional care menţionează că „o femeie, prin viaţa sa casnică, aduce Statului un sprijin fără de care binele comun nu ar putea fi obţinut”. Acelaşi articol prevede că „mamele nu ar trebui să fie constrânse de nevoile economice să muncească în detrimentul treburilor casnice”.

Practic, acest articol consfințea rolul de mamă ca fiind specific femeilor, ceea ce astăzi în timpul ideologiei de gen este de neconceput.

Ambele referendumuri sunt organizate și susținute de premierul Leo Varadkar (foto dreapta), care este homosexual.

În mod orwellian, Varadkar este lider al unui partid care se definește creștin-democrat.

Eros, Logos & Agape

Luni 8 aprilie 2024, orele 17.00-20:30, vă așteptăm la Conferința Eros, Logos & Agape la Brașov

Conferențiar:

MIHAIL NEAMȚU

Se va lansa volumul Eros, Logos & Agape. Dragostea în era smartphone de Mihail Neamțu.

Donează pentru proiectul MihailNeamtu.eu

„Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” (Edmund Burke)

Noi suntem Mișcarea Națională de Rezistență împotriva tuturor rătăcirilor ideologice ale ultimilor decenii. Iată de ce vă solicităm sprijinul generos pentru anul 2024.

Donațiile dumneavoastră vor acoperi cheltuielile de transport și cazare a echipei mele, dar și închirierea unor sali, costurile de filmare, montaj, post-producție (burtiere, efecte grafice, muzică, subtitrări, animație, etc). Vă mulțumesc!

- Mihail Neamțu

Avortul ca „drept” constituțional în Franța. Un răspuns creștin

Andrada Poenaru

Andrada Poenaru este studentă și are ca pasiune intelectuală istoria războaielor culturale din Occident. Autori favoriți: Carl Gustav Jung, Mircea Eliade și Jordan Peterson.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Alte articole