Țara-n care m-am născut.

 Manifest politic 

Ultimii ani ai copilăriei i-am petrecut în vestul României, la Arad, într-o atmosferă de profundă efervescență spirituală, hrănită cu povești zguduitoare despre sfinții închisorilor și despre eroismul marilor bărbați și jertfa nemaipomenitelor femei din Gulagul comunist. Mi-a rămas pregnantă-n minte imaginea unui bărbat înalt, cu voce hârșâită, trup subțire și o privire senină. Era supranumit Seniorul.

Domnul Corneliu Coposu a fost omagiat în multe familii de români, sași sau maghiari pentru cei 17 ani de temniță grea petrecuți la Râmnicu Sărat, Jilava, Gherla sau Aiud pentru cauza libertății. Arestat de bolșevici după 1947, tânărul transilvănean era născut în Bobota Sălajului la începutul secolului XX și devenise chiar secretar personal al marelui Iuliu Maniu.

Seniorul, ca atâția martiri ai rezistenței anticomuniste, n-ar fi putut rezista torturilor psihice și degradărilor fizice fără să-și reamintească zilnic afirmațiile vieții: eu cred, eu pot, eu iubesc și slujesc o cauză mai mare decât mine.

După 1989, am visat și eu la o generație demnă de sacrificiul creștin-democraților. Mi-am dorit să văd tineri dornici să preia mandatul istoric al Seniorului și să readucă optimismul în acțiunea politică, făcând din îndrăzneală o virtute cardinală.

Mi-am dorit să mă înham și eu la un proiect de țară, care să înceapă prin tămăduirea rănilor deschise din trupul națiunii noastre, prin exorcizarea unui rău endemic și prin stoparea unei metastaze canceroase: minciuna.

Am căutat pretutindeni oameni curajoși, eliberați de frică și demni. Aș fi vrut să spunem adio tuturor năravurilor care ne-au îngropat ca popor, care ne-au risipit talanții, care ne-au ruinat încrederea, ne-au surpat credința, nădejdea și dragostea. Am sperat să văd spulberate toate spectrele comunismului hrănit prin dușmănia față de țăranii înstăriți sau prin ura față de preoțime, aristocrație, burghezie și intelectualitate.

Mi-am imaginat o țară curățită de birocrația care sufocă elanul antreprenorial.

Mi-am dorit să văd înflorind o cultură națională imună la vulgaritate, manelizare și relativism moral.

Mi-am propus să ajut orice mișcare politică dornică să-i țină acasă pe cei mai buni absolvenți.

Mi-ar fi plăcut să văd pedepsite rețelele mafiote care au falimentat industria performantă a României, alungând peste hotare milioane de compatrioți harnici și cinstiți.

Mi-ar fi răcorit sufletul devoalarea farsorilor creștinismului dornici să confiște simboluri sacre; și a rapsozilor patriotismului interesați doar să intoxice spațiul public cu valuri de ură.

N-a fost să fie.

Zeci de ani, un Sistem malefic a conspirat împotriva Românii demne, moderne și prospere.

Decenii la rândul, o mână de oameni au sabotat ordinea constituțională, oferind pe tavă resursele Statului român unor grupuri de interese și a clanurilor interlope. Un sfert de veac și mai bine de feudalism politic ne-a condus la pierderea bunului cel mai de preț: capitalul uman.

Fotografie: CALIN STAN / Unsplash

Oameni fără coloană vertebrală au vândut pe nimic resursele patriei, păstrându-și mai departe privilegiile; hemoragia banului public în Sănătate, Energie, Transporturi sau Educație depășește sute de miliarde; decizii economice aberante au condus la pauperizarea clasei de mijloc; companiile de Stat s-au trezit parazitate și eviscerate de-o clientelă de partid mereu flămândă și gălăgioasă.

Baronii locali au cumpărat, rând pe rând, ultimii reprezentați ai presei libere; satele depopulate au rămas într-o cronică subdezvoltarea; foarte adesea, absența infrastructurii i-a ținut pe copiii talentați din mediul rural departe de școlile performante ale orașelor României.

Pe umerii viitoarelor generații s-au acumulat datorii de peste o sută de miliarde de dolari.

Ce-a rezultat dintr-o economie bazată doar pe împrumuturi?

Prezența noastră mereu în spatele unor țări ca Polonia sau Estonia. Sistemul ticăloșit a stimulat ruptura dintre partide și societate; a încurajat prăbușirea standardelor de învățământ din gimnazii, licee și universități; a demoralizat societatea; a stins lumina încrederii.

Dacă suntem astăzi lipsiți de optimism civic și vlagă politică e mai ales din pricina instaurării, în chiar zorii existenței noastre post-comuniste, a unei dezordini anti-naționale.

Iată de ce singura noastră șansă este depășirea orizontului istoric meschin și minor, desenat de groparii României post-ceaușiste.

Da, România s-a integrat în NATO și a aderat la Uniunea Europeană. Da, țara noastră s-a dezvoltat prin apariția noilor industrii (cu precădere, prin firmele IT & C).

Prăbușirea demografică a României pune-n pericol, însă, proiectul renașterii unui țesut social capabil să păstreze tradițiile ancestrale ale poporului român, dar și proiectul modernizării instituților publice, aflate astăzi în faliment sau derivă.

Cine va ține sus drapelul, dacă singura perspectivă pentru copii și nepoții noștri o reprezintă străinătatea?

Viitorul țării noastre e amenințat, astăzi, nu doar de vechile aranjamente cleptocratice ale clasei conducătoare, ci de absența conștiinței naționale la nivelul elitelor și prin dispariția sentimentului misiunii istorice la nivelul oamenilor de rând.

Steagul căzut la pământ trebuie ridicat (și nimeni nu poate flutura un steag cu jumătăți de măsură)!

Pașoptiștii s-au gândit la acest imperativ moral și au acționat în consecință. Cinste lor pentru îndrăzneala de-a ne oferi cadou o țară, numită România. Felicitări celor care au salvat proiectul național în 1877, la Războiul de independență. Bravo celor care-au desăvârșit Marea Unire de la 1918. Aducem și un omagiu sincer soldaților morți în al doilea război mondial și sutelor de mii de compatrioți care s-au trezit condamnați la ani grei de pușcărie-n perioada stalinistă.

Datorăm respectul și gratitudinea celor care și-au suflecat mânecile practicându-și onest meseria, celor care au renunțat la confort, celor care și-au făcut zilnic datoria de părinți sau bunici, celor care, printr-o modestă contribuție personală, au ținut nestinsă flacăra visului românesc.

Sunt mii de români care, prin vorbă și faptă, au demonstrat că pot să depășească resemnarea mioritică și bocetul balcanic. Există atâția compatrioți care și-au sacrificat timp prețios pentru cauze filantropice și sociale, oferind românilor simpli și amărâți un cuvânt de îmbărbătare. Sunt nenumărați confrați care și-au oferit gratuit experiența și competența și resursele financiare în slujba unor cauze creștinești.

Există oameni care, dincolo de partide, bresle sau biserici, slujesc un filon trainic al românismului luminat!

De este cineva înțelept și luminat, îi spunem să pășească încrezător pe acest drum. Dacă s-a ostenit cineva în chip văzut sau nevăzut, să știe că-și va lua plata. Dacă a lucrat cineva din ceasul dintâi, să-și primească meritata laudă. De a venit cineva după ceasul al treilea, de nimic să nu se îndoiască. De a ajuns cineva la ceasul al şaselea, să nu se teamă, căci nu va fi păgubit.

Ideea națională atrage toți oamenii dornici să facă binele, indiferent de vârstă, sex, crez sau profesie.

Matricea românească s-a întemeiat pe cinste, adevăr și omenie!

Să pășim, așadar, într-un anotimp al speranței și să reconstruim un proiect de societate care nu-și alungă geniile, sfinții și eroii la periferie. Să ne asumăm pedagogia idealiștilor pragmatici care descoperă mereu profesioniști; care îi educă pe novici și îi promovează pe oamenii maturi.

Nicolae Iorga

Vom putea părăsi, oare, „moştenirea de nenoroc a neamului care, în preajma cetăţii lui Decebal nesupusul, a iobăgit cu trupul până ieri ca să nu fie pe deplin slobod cu sufletul nici până în această zi.”

E ceasul renunțării la vechile superstiții bântuite de îndoială, neputință și neșansă. A venit vremea să ne luăm soarta-n propriile mâini. E important să credem în Dumnezeu și în libertate. E vital să rescriem contractul între cei care au fost, cei care sunt și cei care, ne născuți încă, vor fi legatarii pământului românesc peste 100, peste 500 de ani sau peste 1000 de ani…

Vom construi un alt viitor pentru România atunci când am ales să nu mergem pe scurtătură, urcând propriile noastre ziduri șubrezite sau luând obiceiuri proaste de prin curți străine.

Țara noastră are nevoie de o fundație proprie iar casa sufletului românesc se cuvine construită din cărămizi trecute prin foc și apă, după ce-au fost plămădite cu propriile noastre mâini, din lutul ogradei bunicii și bunicului.

Văd sufletul românesc ca pe un lăcaș cu ferestre largi și odăi luminoase - o casă înălțată nu pe nisipul minciunii, ci pe stânca valorilor eterne: binele, iar nu răutatea; frumusețea, iar nu urâciunea; ordinea, nicidecum neorânduiala.

Zeci de ani, mulți au făcut o politică a calculului egoist și puțini au făcut o politică a convingerii intime. O nouă generație de români care au izbutit pretutindeni pot să mizeze pe integritate, iar nu pe șmecherie; pe caracter, iar nu pe învârteală.

Misiunea noastră?

Să oprim declinul istoric al țării prin trezirea spirituală a poporului român, prin reforma structurală a Statului birocratic-administrativ, dar și prin propulsarea-n structurile decizionale a unor oameni liberi, competenți și virtuoși.

Uniți prin Crezul libertății, putem înfrânge depresia individuală, oboseala colectivă ori împrejurările externe ostile. Putem arăta că nu suntem un popor dezabuzat, hrănit doar cu bășcălie, tristețe și lehamite. Putem depăși psihologia victimei etern răstignită la răscrucea marilor imperii. Putem dobândi mentalitatea de învingători în fața celor care ne îndeamnă la eșec și renunțare.

Știm să combatem mașinăria de agitație și propagandă a celor care au utilizat de-a lungul istoriei pumnul, șantajul sau calomnia.

Noi suntem neresemnații. Cei care nu pot pleca, nu se pot obișnui și nu pot închide ochii. Pentru că vrem să lăsăm o altă Românie urmașilor.

Pentru că n-am crezut niciodată, adormiţi şi scârbiţi de gâlcevi televizate, că România n-ar avea nicio șansă, că suntem ca popor, prin însăşi natura noastră, bolnavi, leneşi, iresponsabili, proşti şi corupţi până-n măduva oaselor.

Noi credem altfel. Noi știm că mai sunt și alții ca noi și ca voi, vrednici de chemarea acestui moment istoric.

Noi suntem neresemnații. Cei care nu pot pleca, nu se pot obișnui și nu pot închide ochii.