Am putea fi contemporani cu ultimul secol de existență creștină a Europei.
Featured Image with Sidebar

Mișcarea de rezistență pentru Europa creștină

29/12/2023

În ultimul mileniu, inima Europei n-a încetat să bată, discret, precum clopotele bisericilor creștine ale primele veacuri: afirmând crezul Bisericii redactat, pentru întâia oară, la Niceea, în anul 325, sub patronajul Împăratului Constantin cel Mare.

Moștenitoare legitimă a proiectului bizantin, dar atentă la toate inovațiile modernității, România face parte din concertul națiunilor demne și civilizate care, prin luptă și jertfă, și-au câștigat dreptul la independență și suveranitate.

În ceea ce mă privește, de aproape un sfert de veac, nu sunt altceva decât un măturător de frunze căzute din pomul cunoașterii. Prin cursuri, conferințe și cărți, am hrănit zeci și poate chiar sute de mii de suflete, vorbindu-le compatrioților mei, din țară și Diaspora, despre pericolele care iau cu asalt nu doar patria noastră, ci și fortăreața lumii occidentale. 

Am putea fi contemporani cu ultimul secol de existență creștină a Europei.

Civilizația noastră se află la o mare răscruce.

Nu sunt politician de profesie și n-am de gând să sacrific adevărul pentru un plus de popularitate.

Sunt în această bătălie dintr-o convingere sinceră: nu putem irosi munca înaintașilor noștri, de la Ștefan cel Mare și Constantin Brâncoveanu, până la Regele Carol și sfinții închisorilor comuniste. Nu-i putem trăda, nu-i putem uita!

Secole la rândul, Europa a fost o minune a lumii educate. Nu putem s-o lăsăm pradă nihilismului woke și nici victimă a barbariei islamice. 

Mandatul istoric al generației noastre presupune asumarea unui efort de rezistență morală și spirituală în fața globalismului care distruge temeliile culturii umane: familia, națiunea, credința și libertatea.

La Bruxelles, vocea României demne trebuie să pledeze pentru reindustrializarea bătrânului continent și pentru sprijin oferit românilor harnici.

În mai multe rânduri, Europa a știut să renască din propria ei cenușă. Așa cum spaniolii au cunoscut Reconquista iar italienii au provocat, cu sprijinul grecilor, faimoasa Renaștere, și popoarele est-europene, dintre care românii fac parte, vor putea să-și revendice dreptul la pace și prosperitate. 

Fii și tu vocea României demne într-o Europă trezită la valorile creștine!

Mihail Neamțu

Eros, Logos & Agape

Luni 8 aprilie 2024, orele 17.00-20:30, vă așteptăm la Conferința Eros, Logos & Agape la Brașov

Conferențiar:

MIHAIL NEAMȚU

Se va lansa volumul Eros, Logos & Agape. Dragostea în era smartphone de Mihail Neamțu.

Donează pentru proiectul MihailNeamtu.eu

„Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” (Edmund Burke)

Noi suntem Mișcarea Națională de Rezistență împotriva tuturor rătăcirilor ideologice ale ultimilor decenii. Iată de ce vă solicităm sprijinul generos pentru anul 2024.

Donațiile dumneavoastră vor acoperi cheltuielile de transport și cazare a echipei mele, dar și închirierea unor sali, costurile de filmare, montaj, post-producție (burtiere, efecte grafice, muzică, subtitrări, animație, etc). Vă mulțumesc!

- Mihail Neamțu

Țara-n care m-am născut. Noi suntem neresemnații. Cei care nu pot pleca, nu se pot obișnui și nu pot închide ochii

Mihail Neamtu

Prietenii mă văd ca pe un scriitor, educator și om politic. Dușmanii ar prefera să nu mă vadă deloc. În fiecare zi, merită să luptăm pentru o Românie deșteaptă, adică trează spiritual, sănătoasă trupește, prosperă economic, puternică militar și întinerită demografic. În marele concert al națiunilor europeană, vocea noastră are un timbru aparte.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Alte articole