Featured Image with Sidebar

Parlamentul European a votat o rezoluție prin care se cere Rusiei returnarea tezaurului românesc

15/03/2024

Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care cere Rusiei să returneze integral Tezaurul României, informează Agerpres. Textul documentului prevede ca „executivul”UE și alte instituţii europene abilitate să facă tot posibilul pentru a sprijini acest demers.

Comisarul european pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira, a declarat în cuvântul său introductiv că vorbeşte în numele Înaltului Reprezentant UE pentru acţiune externă şi politica de securitate, Josep Borrell.

„Aţi invitat Comisia Europeană să ia cuvântul în legătură cu returnarea tezaurului naţional al României de către Rusia. Tezaurul a fost transferat imperiului ţarist pentru a fi protejat, însă nu a fost returnat niciodată în întregime României, nici de URSS, nici de Federaţia Rusă”, a reamintit înaltul oficial UE.

„Uniunea Europeană e pregătită să sprijine autorităţile române în recuperarea integrală a tezaurului dacă acestea o vor solicita”, a subliniat Elisa Ferreira. Ea a atras însă atenţia că „războiul nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei a dus la suspendarea mecanismelor de cooperare”cu Moscova.

Ea a deplâns faptul că războiul împotriva Ucrainei „este o crimă şi o încălcare sfruntată a dreptului internaţional” şi a reamintit că „măsurile împotriva Rusiei includ pachetul cel mai mare de sancţiuni adoptat de UE”.

Eurodeputatul Eugen Tomac le-a mulţumit eurodeputaţilor pentru sprijinul acordat pentru organizarea dezbaterii şi adoptarea unei rezoluţii şi în special lui Traian Băsescu pentru că a coordonat miercuri negocierile „pentru a avea un document cu valoare istorică în PE”.

„Sunt onorat că avem în PE o dezbatere dedicată exclusiv acestui subiect, întrucât este unic în istoria relaţiilor internaţionale”, a spus Tomac, care a vorbit în numele grupului Partidului Popular European.

„O parte din bunurile culturale şi religioase au fost returnat în perioada sovietică, însă aurul României este si astăzi sechestrat în Rusia, peste 91,5 tone de aur”, a reamintit el.

„Cine dacă nu Rusia se pricepe să dezinformeze, să denatureze trecutul, să fure teritorii?”, a întrebat el retoric în plenul PE.

Rovana Plumb, care a vorbit în numele grupului S&D din PE, a spus că chestiunea tezaurului României reţinut ilegal de Rusia reprezintă „o dispută nu foarte cunoscută la nivel internaţional”.

„Aducerea subiectului în sesiune plenară a PE este un gest politic ce stă în continuarea unui secol de eforturi constante pentru a repara o nedreptate. URSS şi apoi Rusia s-au bucurat şi continuă să se bucure de beneficiile generate de aceste valori. Dar pe cine mai surprinde astăzi comportamentul brutal al Moscovei?”, a mai spus Rovana Plumb.

Ea a mai afirmat că dezbaterea subiectului în plenul PE e importantă din mai multe perspective.

„Creăm premisele ca, dacă după încheierea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei vor exista negocieri între UE şi Rusia, subiectul să fie inclus pe agenda UE. Facem apel la solidaritatea UE. Solicităm CE să coopereze cu instituţiile relevante din România pentru a obţine restituirea tezaurului”, a pledat eurodeputata social-democrată.

De asemenea, ea a cerut Comisiei Europene să extindă domeniul de aplicare a politicilor UE care reglementează protecţia bunurilor culturale şi la repatrierea bunurilor relocate pe timp de război în temeiul acordurilor bilaterale.

„Există o singură soluţie: Rusia să-şi respecte obligaţiile, iar UE să fie alături de România”, a subliniat Rovana Plumb în încheiere.

La rândul său, Vlad-Marius Botoş, din grupul Renew, a spus în cadrul dezbaterii că „românii au dreptul să primească înapoi propriul tezaur. Este un caz unic în lume şi trebuie soluţionat imediat prin retrocedarea imediată a întregului tezaur”.

Cristian Terheş, din grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), a fost primul care a vorbit în chestiunea tezaurului despre “despăgubiri şi dobânzi la zi”.

„Transferul acestui tezaur s-a făcut pe baza unor documente de inventar, semnate inclusiv de ambasadorul Franţei la Sankt-Petersburg, ca martor”, a reamintit el, printre altele.

El a mai spus că, la 15 februarie, în Comisia pentru petiţii (PETI) a Parlamentului European, s-a dezbătut o petiţie a unui ONG din România prin care societatea civilă solicită Comisiei Europene sprijin pentru recuperarea tezaurului naţional din Rusia.

„Din păcate, cazul României nu este singular, Rusia deţinând şi astăzi patrimonii confiscate din Polonia, Lituania sau Estonia”, şi-a încheiat Terheş pledoaria.

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, i-a spus comisarului european Elisa Ferreia că a avut senzaţia că a greşit subiectul, întrucât a vorbit mai mult despre războiul din Ucraina decât despre tezaurul României însuşit ilegal de Rusia.

„În ultimii 100 de ani Rusia i-a văduvit pe români de trei lucruri dragi şi acestea sunt: libertatea (…), tezaurul României (…) şi pământul Basarabiei, rupt din trupul României prin pactul criminal Ribbentrop-Molotov”.

„Ceea ce facem astăzi înseamnă că PE devine parte a luptei României pentru recuperarea tezaurului”, a subliniat fostul preşedinte al României.

Eurodeputatul Dacian Cioloş, din grupul Renew, a spus că “dezbaterea arată foarte clar ce traume istorice au trăit cetăţenii români”.

„Acest lucru sper să contribuie la înţelegerea mai bună a modului în care regimurile totalitare de la Kremlin au jefuit şi jefuiesc (…). Mi-aş dori să ne ajute să înţelegem că trebuie să răspundem cu fermitate Rusiei. România a plătit deja preţului dictaturii şi imperialismului rusesc şi asta trebuie să servească drept lecţie Europei de azi”, a pledat Cioloş.

Kosma Zlotowski, din grupul ECR, a afirmat şi el că „Rusia nu e doar un stat terorist, este şi un hoţ”.

„Toate statele din Europa centrală şi de Est au fost afectate de această atitudine. Multe tezaure au fost furate şi mutate în Rusia. Iar tezaurul românesc este unul dintre exemplele cele mai spectaculoase” a spus el.

Mazylis Liudas, din grupul PPE, a afirmat că “regimurile totalitare din Rusia se schimbă, dar din păcate comportamentul nu”, adăugând că “din păcate vedem acum că acelaşi lucru se întâmplă cu teritoriile ucrainene ocupate de Rusia”.

Eurodeputatul Vlad Gheorghe, din grupul Renew, a estimat că valoarea aurului însuşit de Rusia ar fi în prezent de 5 miliarde de euro.

„Stăm în continuare pe banii ruşilor şi ne plângem că nu ne dau tezaurul înapoi? Dragi deputaţi, dacă vă este frică de Putin, nu aveţi ce căuta aici. Nu vă mai fie frică, luaţi-le banii odată!”, a spus Gheorghe, făcând trimitere la campania “Ia-le banii!” pe care o susţine în România, în cadrul unei iniţiative cetăţeneşti europene privind valorificarea averilor ilicite.

Eurodeputatul Daniel Buda, din grupul PPE, a afirmat că “tezaurul României reprezintă o rană deschisă, o cicatrice dureroasă a trecutului”.

„Este timpul să ne asigurăm că Rusia răspunde pentru această faptă barbară. Acest episod din istoria României este dovada vie a faptului că Rusia este orice, dar nu un aliat. Este momentul ca cele 41 de vagoane să se întoarcă acasă, iar Rusia să plătească pentru această aşteptare”, a afirmat el în plenul PE.

La rândul său, eurodeputata S&D Maria Grapini a spus că rezoluţia de joi din PE este un semn că România are nevoie de solidaritate. Ea i-a reproşat Elisei Ferreia că a afirmat în cuvântul său faptul că problema tezaurului României este o chestiune bilaterală cu Rusia.

„România nu cere pentru prima dată acum returnarea tezaurului. Este momentul ca această rezoluţie să fie preluată ca document şi nu pusă la o parte. Pentru că aici în PE am votat multe rezoluţii şi nu s-a întâmplat nimic cu ele. Vă cer, aşadar, să puneţi în lucru această rezoluţie care se va vota astăzi. Este dreptul României să spere la solidaritate”, a pledat Grapini.

Eurodeputatul Mike Wallace, din partea grupului Stânga Unită Europeană/Stânga Verde Nordică (GUE/NGL), a dat dreptate României în solicitarea ei de a i se returna tezaurul, dar a vorbit şi despre furturile din perioadele coloniale ale Franţei şi Marii Britanii, dar şi despre furtul banilor Afganistanului. „Poate UE ar trebui să pună presiune pe toată lumea”, a cerut el.

Eurodeputatul Sean Kelly, din grupul PPE, a spus şi el că este pe deplin de acord cu această rezoluţie. „Nu este acceptabil ca un tezaur care aparţine României să fie ţinut în continuare în Rusia. E timpul ca acest tezaur să se întoarcă acasă şi cer Rusiei să facă gestul onorabil de a returna acest tezaur României”, a solicitat Kelly.

Elisa Ferreira a afirmat în final că dezbaterea din PE a arătat tiparul de încălcare a legii de către Rusia.

„Războiul Rusiei împotriva Ucrainei este o încălcare flagrantă a legii internaţionale. Leadershipul politic al Rusiei trebuie tras pe deplin la răspundere pentru încălcarea legii internaţionale. Cât timp Rusia continuă să ducă un război împotriva Ucrainei nu putem să avem o relaţie normală”, a spus ea.

În acelaşi timp, ea a reiterat că UE este gata să sprijine eforturile autorităţilor române pentru recuperarea tezaurului, dacă ele solicită asta. „UE rămâne deschisă să susţină România în chestiunea tezaurului, dar în acest moment dialogul şi mecanismele de cooperare sunt suspendate. Suntem gata să reluăm subiectul pe viitor, când va fi posibil acest lucru”, a dat ea asigurări.

Donează pentru proiectul MihailNeamtu.eu

„Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” (Edmund Burke)

Noi suntem Mișcarea Națională de Rezistență împotriva tuturor rătăcirilor ideologice ale ultimilor decenii. Iată de ce vă solicităm sprijinul generos pentru anul 2024.

Donațiile dumneavoastră vor acoperi cheltuielile de transport și cazare a echipei mele, dar și închirierea unor sali, costurile de filmare, montaj, post-producție (burtiere, efecte grafice, muzică, subtitrări, animație, etc). Vă mulțumesc!

- Mihail Neamțu

VIDEO | Chris Terheș: Creșterea suveranistă este răspunsul natural, organic pe care societatea îl dă la toate aceste ipocrizii și utopii neomarxiste promovate la nivelul Uniunii Europene de către Ursula von der Leyen

Redacția

Platforma MihailNeamtu.Eu susține proiecte de reformă a Statului român și de primenire a Uniunii Europene plecând de la valorile populare, creștin-democrate și conservatoare. Luptăm pentru românii care și-au păstrat demnitatea, credința, conștiința națională, libertatea de conștiință, proprietatea și familia. Visăm la o țară bogată, mândră de trecutul creștin al neamului, înzdrăvenită militar și întinerită demografic. În marele concert al națiunilor lumii, vocea României are un timbru aparte.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Alte articole