Featured Image with Sidebar

Partidul Conservator – Scurtă cronologie (IV)

10/04/2024

  • 1880, decembrie: G-ral Grigore Sturza dizolvă Partidul Democraţiei Naţionale
  • 1881, mai 10: Carol I este încoronat Rege al României, cu o Coroană de Oţel, fabricată dintr-un tun otoman capturat la Plevna.
  • 1881, noiembrie 15: Junimiştii ajung la dispută cu vechii conservatori. De fapt junimiştii, care rămân în continuare de tendinţă şi doctrină conservatoare, reprezintă noua generaţie de conservatori, cu aderenţă în special în Moldova. În Muntenia aproape că nu aveau aderenţi. Dintre fruntaşii aripii junimiste: Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Alexandru Ştirbei, Petre Mavrogheni, G. Grigore Cantacuzino („Nababul”). De fapt, până în martie 1884 – data scindării junimiştilor din Partidul Conservator – aceştia rămân totuşi în interiorul partidului, chiar dacă sub forma unui grup de opinie separat, numit „gruparea conservatoare moderată junimistă”.
  • 1882, decembrie: Încep diverse tatonări şi încercări de unire a tuturor curentelor conservatoare.
  • 1883, ianuarie – februarie: Se formează „Comitetele Unite ale Opoziţiei” (conservatoare), ale căror componente se unesc anul următor.
  • 1885, noiembrie: Junimiştii încep o apropiere de Partidul Liberal – Conservator, fără să se unească însă. Aceştia (Junimiştii) reprezentau, după desprinderea de Partidul Conservator, mai mult un curent de opinie (desigur, conservator de tip „modern”) decât o formaţiune politică bine structurată şi organizată.
  • 1888, vara: „Opoziţia Unită” se destramă. Gruparea liberală a lui Nicolae Fleva, apoi liberalii dizidenţi ai lui Dimitrie Brătianu şi Mihail Kogălniceanu părăsesc Partidul Liberal – Conservator. Rămân în interiorul acestuia doar conservatorii propriu-zişi şi liberalii lui George Vernescu.
  • 1889, martie 31: Un număr de 56 de adepţi – junimişti – ai lui Petre P. Carp se proclamă club politic separat, deci partid, sub numele de Clubul Constituţional, sub conducerea aceluiaşi Petre P. Carp. Aceşti junimişti, constituiţi acum şi mai bine organizaţi în partid politic, reprezintă „noua generaţie” conservatoare, cea modernă, ruptă cu totul de condiţionările şi amintirea vremilor trecute. Organele de presă erau ziarele „România Liberă” şi „Epoca” – unite în iunie 1889 sub numele de „Constituţionalul”.
  • 1891, mai 1: Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman şi alţii (în total 28 de junimişti) transformă acest Club Constituţional în Partidul Constituţional, cu cluburi în judeţele ţării şi cu un Club Central în Bucureşti. Preşedinte rămâne tot Petre P. Carp. Aceştia şi-i apropie şi pe conservatorii grupaţi în jurul lui Nicolae Filipescu şi ziarului „Epoca”.
  • 1891, decembrie 24: O întrunire a Clubului Central al Partidului Liberal – Conservator consfinţeşte sfârşitul acestei organizaţii.
  • 1891, decembrie 31: Liberalii din jurul lui George Vernescu (anterior făcând parte din Partidul Liberal – Conservator) ajung la o înţelegere cu Partidul Naţional – Liberal şi, în final, se contopesc cu acesta.
  • 1892, ianuarie 4: Reorganizarea Partidului Conservator: reconstituirea Clubului Central din Bucureşti – în frunte cu g-ral Gheorghe Manu – , reconstituirea Cluburilor judeţene. Reorganizarea nu-i cuprindea însă şi pe junimişti, care rămân cu al lor Partid Constituţional. În timpul marii guvernări conservatoare (1891 – 1895) junimiştii se considerau „fuzionaţi” cu vechii conservatori, însă doar în vederea guvernării, iar nu pentru a forma un singur partid. (În plus, junimiştii îşi păstrează intacte Cluburile lor de la Bucureşti şi Iaşi).
  • 1896: Grupuri de liberali dizidenţi trec la junimişti (Take Athanasiu, N. Săveanu, av. Toneanu, etc.). Tot în acest an, grupul democrat – radical al lui Gheorghe Panu începe o apropiere pronunţată faţă de Partidul Conservator.
  • 1897, martie: Partidul Radical condus de Gheorghe Panu se uneşte prin fuziune cu Partidul Conservator.
  • 1900, iulie 7: Partidul Conservator şi Partidul Constituţional (aşadar vechii şi noii conservatori) se unesc, împreună cu Cluburile lor centrale şi locale, ca şi Comitetele lor Executive şi chiar ziarele lor: „Timpul” şi „Constituţionalul” dau noul ziar „Conservatorul”.
  • 1901, februarie 12: (Vechii) conservatori şi junimiştii se despart din nou de facto, deşi de jure junimiştii rămân în continuare membri ai Partidului Conservator. 
  • 1901, martie: Gheorghe Panu şi grupul lui, fost radical, se distanţează de conservatori, declarându-se „independenţi”. 
  • 1901, mai: Partidul Conservator, în urma defecţiunii junimiste se reorganizează din temelii, atât în Bucureşti cât şi în ţară. Sufletul acestei reorganizări este av. Take (Dumitru) Ionescu. Aceştia vor fi cunoscuţi şi sub denumirea de „fevrarişti”. 
  • 1901, octombrie 2: Junimiştii se retrag şi de jure din Partidul Conservator şi fondează un Partid Conservator paralel cu cel vechi, numit în epocă şi „Mandyst”. Petre P. Carp (re)devine preşedinte al acestuia. Noua formaţiune îşi organizează filiale în ţară şi dă şi o „Declaraţie” publică. De la această dată, ei nu îşi mai spun „junimişti”. 
  • 1907, aprilie 13: Se realizează fuziunea între cele două formaţiuni conservatoare (fevrariştii şi mandyştii). Gheorghe Grigore Cantacuzino face un pas în spate, de dragul unităţii, lăsând locul conducerii lui Petre P. Carp (deşi Take Ionescu se opune vehement). 
  • 1908, ianuarie 15: Se produce ruptura definitivă dintre Take Ionescu şi Petre P. Carp. 
  • 1908, ianuarie 18: Comitetul Executiv al Partidului Conservator îl declară pe Take Ionescu şi adepţii săi ca fiind „în dizidenţă”. 
  • 1908, ianuarie 20: Take Ionescu convoacă la Bucureşti (la el acasă) pe toţi fruntaşii organizaţiilor judeţene. Vin peste 300 de delegaţi, din toată ţara. Aceştia îl aleg pe Take Ionescu ca şef al unui nou partid, Partidul Conservator – Democrat. 
  • 1908, februarie 3: Primul Congres al Partidului Conservator – Democrat. Acest partid, practic, încetează de a mai reprezenta marea proprietate moşierească (vechii boieri rămân alături de Petre P. Carp), ci doar burghezia conservatoare, dar fără blazon.
  • 1912: Încercări – infructuoase – de reunificare conservatoare. Cei doi şefi conservatori, Petre P. Carp şi Take Ionescu rămân pe poziţii diametral opuse.
  • 1913, august 10: Prin prevederile Tratatului de Pace de la Bucureşti care încheia Al Doilea Război Balcanic, România recupera şi Dobrogea de Sud (Cadrilaterul): 6.960 kmp., cu 286.000 de locuitori.
  • 1914, iulie: În contextul izbucnirii Primului Război Mondial, în interiorul Partidului Conservator, Alexandru Marghiloman înclină spre o neutralitate favorabilă – iar ulterior o intrare în război – de partea Puterilor Centrale, pe când Nicolae Filipescu, împreună cu o foarte mare parte a conservatorilor, dorea intrarea imediată în război de partea Antantei. Tot de partea Antantei se poziţionează şi Partidul Conservator – Democrat al lui Take Ionescu.
  • 1914, octombrie 27: Nicolae Filipescu creează organizaţia „Acţiunii Naţionale” împreună cu Take Ionescu, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Ermil Pangrati, Constantin Dissescu, I. Cantacuzino, C.I. Istrati, S. Mândrescu, I. Grădişteanu şi alţii. Aceştia militează pentru intrarea imediată a României în război, de partea Antantei. Drept consecinţă, se strâng tot mai mult legăturile între conservatorii filipescani şi cei takişti.
  • 1915, primele luni: Antagonismul dintre adepţii lui Nicolae Filipescu (pro-antantist) şi cei ai lui Alexandru Marghiloman (pro-Puterile Centrale) ia proporţii uriaşe. Unitatea de facto a Partidului Conservator devine o ficţiune.
  • 1915, mai 18: La şedinţa Comitetului Executiv al Partidului Conservator se consacră de jure ruptura din interiorul partidului ce exista deja de facto: Alexandru Marghiloman părăseşte Clubul în plină şedinţă, împreună cu 31 de adepţi, punându-se astfel singur în dizidenţă. Cei rămaşi, Nicolae Filipescu cu 34 de adepţi, îl numesc Preşedinte provizoriu pe Ion (Jean) Lahovari. Dar Alexandru Marghiloman nu recunoaşte noua conducere şi astfel ruptura Partidului Conservator rămâne definitivă. Ambele grupări îşi vor spune Partid Conservator şi vor începe o existenţă separată, cu organizări interne proprii. Vor fi afectate absolut toate organizaţiile judeţene. Exista o uşoară superioritate numerică de partea filipescanilor.
  • 1915, iunie 12: Partidul Conservator – Democrat (Take Ionescu) şi Partidul Conservator (Ion Lahovari şi Nicolae Filipescu) încheie o alianţă politică, având o acţiune comună, dar păstrându-şi fiecare identitatea. Această Alianţă va fi sâmburele „Federaţiei Unioniste” ulterioare. Această Federaţie Unionistă era o organizaţie politică ce îşi propunea intrarea imediată în război de partea Antantei, şi era compusă din: Partidul Conservator – Democrat, Partidul Conservator (Ion Lahovari), Acţiunea Naţională (Nicolae Filipescu), liberali dizidenţi, oameni de ştiinţă şi de cultură apolitici. Preşedintele Federaţiei Unioniste era Nicolae Filipescu.
  • 1915, ultimele luni: Petre P. Carp, retras la moşia sa din satul Ţibăneşti, jud. Vaslui (actualmente Iaşi) milita pentru intrarea în război alături de Puterile Centrale (din teama apetitului teritorial rusesc), regăsindu-se pe această platformă alături de Titu Maiorescu şi Alexandru Marghiloman. Totuşi, cu toate străduinţele fruntaşului conservator Dimitrie Neniţescu, Carp nu se poate împăca cu Marghiloman.
  • 1916, mai 23: La o întrunire comună, Take Ionescu şi Nicolae Filipescu proclamă fuziunea Partidului Conservator – Democrat cu Partidul Conservator (Filipescu). Acesta se va numi Partidul Conservator, apoi Partidul Conservator – Unionist. Organul de presă va fi ziarul „Românimea”.
  • 1916, septembrie 30: moartea boierului Nicolae Filipescu, rival – oarecum – al lui Take Ionescu, înlesneşte fuziunea partidelor celor doi. La această dată, Take Ionescu îi reuneşte pe fruntaşii celor două aripi conservatoare, preluând astfel şi conducerea filipescanilor.
  • 1916, octombrie: Partidul Conservator Unionist (takiştii şi filipescanii unificaţi) îşi va schimba denumirea în Partidul Conservator – Naţionalist.

Donează pentru proiectul MihailNeamtu.eu

„Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” (Edmund Burke)

Noi suntem Mișcarea Națională de Rezistență împotriva tuturor rătăcirilor ideologice ale ultimilor decenii. Iată de ce vă solicităm sprijinul generos pentru anul 2024.

Donațiile dumneavoastră vor acoperi cheltuielile de transport și cazare a echipei mele, dar și închirierea unor sali, costurile de filmare, montaj, post-producție (burtiere, efecte grafice, muzică, subtitrări, animație, etc). Vă mulțumesc!

- Mihail Neamțu

Pr. Josiah Trenham: Jos cu Disney!

Redacția

Platforma MihailNeamtu.Eu susține proiecte de reformă a Statului român și de primenire a Uniunii Europene plecând de la valorile populare, creștin-democrate și conservatoare. Luptăm pentru românii care și-au păstrat demnitatea, credința, conștiința națională, libertatea de conștiință, proprietatea și familia. Visăm la o țară bogată, mândră de trecutul creștin al neamului, înzdrăvenită militar și întinerită demografic. În marele concert al națiunilor lumii, vocea României are un timbru aparte.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Alte articole