Featured Image with Sidebar

Partidul Conservator – Scurtă cronologie (V)

15/04/2024

  • 1916: Extrema Partidului Conservator este reprezentată de Petre P. Carp şi adepţii lui – în cadrul Partidului Conservator (Marghiloman), care doreau intrarea imediată în război de partea Puterilor Centrale. Dealminteri, în timpul ocupaţiei Bucureştilor (1916 – 1918), adepţii lui Carp vor ocupa poziţii în administraţia pro-germană a Capitalei, şi chiar vor fi numiţi de către austro-germani membri ai Guvernului colaboraţionist. Ceea ce îi va discredita ireversibil mai târziu. Ei (adepţii lui Carp) se deosebeau de marghilomanişti şi pe chestiunea Dinastiei: Alexandru Marghiloman dorea menţinerea Dinastiei Române şi deci a Regelui Ferdinand I, pe când Carp, ultra-filogerman, dorea schimbarea Dinastiei cu una tot germană, care să garanteze maximul de beneficii pe care România le mai putea spera la încheierea păcii. (Chiar se vehicula numele prinţului Eitel – Frederic, fiul Împăratului german Wilhelm al II-lea). Petre P. Carp şi cei din jurul lui, inferiori numeric marghilomaniştilor, reprezintă, de facto, o dizidenţă ultra-conservatoare în interiorul Partidului Conservator al lui Marghiloman. Petre P. Carp şi prietenii săi nu acceptă noul guvern Alexandru Marghiloman din 5 martie 1918, iar la alegerile parlamentare din mai 1918 prezintă candidaţi separaţi, deşi doar în Muntenia. După această dată, rolul carpiştilor în viaţa politică românească devine minuscul.
  • 1917, iulie 20: Constituţia din 1866 este revizuită (a treia oară). Se renunţă la art. 19 care declara proprietatea drept sacră şi inviolabilă, se modifică art. 57 şi 67, renunţându-se la votul cenzitar şi lăsând drum liber reformei agrare, prin împroprietărirea ţăranilor – conform promisiunii Regelui Ferdinand I făcută soldaţilor de pe front.
  • 1918, martie 27: Sfatul Ţării de la Chişinău votează Unirea Basarabiei cu România. Din 143 de deputaţi au fost prezenţi 130, iar dintre aceştia 91 au votat pentru Unire, 36 s-au abţinut, iar 3 au votat împotrivă (doi ucrainieni şi un bulgar).
  • 1918, noiembrie 15: Congresul General de la Cernăuţi votează în unanimitate Unirea Bucovinei cu România. Din 100 de membri ai Congresului, 87 au votat pentru Unire (74 români, 7 germani şi 6 polonezi), iar 13 deputaţi, toţi ucrainieni, s-au retras înaintea votului final.
  • 1918, octombrie 24: Guvernul filo-german al lui Alexandru Marghiloman cade.Va fi ultimul guvern al aripii conservatoare pro-austro-germane, dată după care nu vor mai reveni la putere. Dealtfel, acest partid îşi va pierde de aici încolo aproape întreaga aderenţă în corpul electoral, fiind blamaţi de majoritatea românilor datorită orientării greşite, anti-naţionale, din timpul războiului. Spre deosebire de ei, takiştii se regăsiseră într-o „partidă naţională” cu liberalii, de partea Antantei şi a interesului naţional.
  • 1918, octombrie: După picarea Guvernului Marghiloman, acesta caută o împăcare şi o apropiere de Take Ionescu. Acesta nu acceptă însă aceste avansuri, reproşându-i lui Marghiloman poziţia greşită a acestuia faţă de chestiunea naţională şi faţă de război. În schimb, tot din octombrie, Take Ionescu şi partidul său se vor apropia şi îşi vor coordona mişcările politice cu Liga Poporului (a Mareşalului Alexandru Averescu).
  • 1918, decembrie 1: Partidul Conservator (Marghiloman) îşi schimbă denumirea în Partidul Conservator – Progresist. Organul de presă al acestuia era ziarul „Steagul”.
  • 1919: Mareşalul Alexandru Averescu, îi va propune lui Take Ionescu o fuziune între partidele lor, Liga Poporului, respectiv Partidul Conservator – Naţionalist.Take Ionescu amână însă această fuziune, dar acceptă o strânsă colaborare
  • 1919, octombrie 17: Partidul Conservator – Naţionalist (Take Ionescu) va renunţa la numele de „Conservator”, pentru a se numi doar Partidul Democrat. Drept urmare, în octombrie şi noiembrie vor demisiona din partid un mare număr de conservatori fost filipescani, mari moşieri şi fruntaşi ai partidului.
  • 1919, noiembrie 4 – 8: Alegeri generale parlamentare. Drept urmare a înţelegerii dintre Mareşalul Averescu şi Take Ionescu, takiştii, ca şi averescanii, nu participă la alegerile parlamentare – primele desfăşurate sub semnul votului universal. Totuşi, Take Ionescu va fi ales la aceste alegeri ca deputat supleant de Mehedinţi. Sunt antepenultimele alegeri la care participă conservatorii, prin Partidul Conservator – Progresist (Marghiloman), care obţine 13 mandate de deputaţi şi 4 de senatori. Liga Poporului a lui Averescu obţine doar 7 mandate de deputaţi şi nici unul de senatori. În total vor fi aleşi 568 de deputaţi şi 216 senatori.
  • 1920, mai 25 – 27: Alegeri generale parlamentare, penultimele la care participă conservatorii. Partidul Conservator – Progresist (Marghiloman) obţine doar un mandat de deputat (Simion Mehedinţi, ales însă formal pe listele Partidului Ţărănesc, la care va şi adera ulterior), şi nici un mandat de senator. Partidul (Conservator) Democrat (Take Ionescu), în cartel electoral cu Partidul Poporului (Averescu), obţine 17 mandate de deputaţi şi 4 mandate de senatori. Partidul Poporului – fosta Ligă a Poporului – câştigă alegerile, obţinând 206 mandate de deputat şi 124 mandate de senatori. În total vor fi aleşi 366 deputaţi şi 166 senatori.
  • 1921, august: La Iaşi, M. Borcea are o ultimă încercare, izolată, de a reface unitatea conservatoare, cu partidul lui Marghiloman şi cel al lui Take Ionescu.
  • 1921, decembrie 17: După demisia Guvernului Averescu, Take Ionescu este însărcinat de Regele Ferdinand I cu formarea noului Guvern. Îl va avea pe Take Ionescu ca Preşedinte al Consiliului de Miniştri precum şi la Finanţe, Ion Cămărăşescu la Interne, Gheorghe Derussi la Externe, Stelian Popescu la Justiţie, g-ral Ştefan Holban la Ministerul de Război, Gheorghe Lucasievici la Lucrările Publice, Constantin Cihodariu la Comunicaţii, Mihail Oromolu la Industrie şi Comerţ, George Mironescu la Instrucţiunea Publică, Vasile Dumitrescu – Brăila la Culte şi Arte, Dumitru Dumitrescu la Agricultură, Mihail Vlădescu la Domenii, Constantin Xeni la Muncă şi Ocrotire Socială şi Dimitrie Bogos, Ministru de Stat (fără portofoliu).
  • 1922, ianuarie 19: Demisia Guvernului Take Ionescu, ultimul guvern conservator care a condus România.
  • 1922, martie 1-3, 5-7, 9-11: Alegeri generale parlamentare, ultimele la care participă conservatorii. Partidul Conservator – Progresist (Marghiloman) nu participă la aceste alegeri. În schimb participă Partidul (Conservator) Democrat (Take Ionescu), în cartel electoral cu Partidul Naţionalist – Democrat (al lui Nicolae Iorga), pe liste comune. Conservatorii takişti obţin doar 3 mandate de deputaţi şi nici unul de senatori, iar naţionaliştii lui Iorga obţin 5 deputaţi şi 2 senatori. Partidul Poporului (Averescu) obţine 13 deputaţi şi 2 senatori. În total vor fi aleşi 372 deputaţi şi 148 senatori. Ambele Camere ale Parlamentului se vor reuni spre a forma Adunarea Constituantă, care va vota Constituţia (Regală) din martie 1923.
  • 1922, aprilie 2: Fruntaşii conservator – progresişti încep tratative de fuziune cu Partidul Poporului (Mareşal Alexandru Averescu), cât şi cu Partidul Naţional Român al lui Iuliu Maniu.
  • 1922, iunie 21: Moartea lui Take Ionescu înseamnă şi dispariţia de facto a rămăşiţelor Partidului (Conservator ) Democrat.
  • 1922, prima jumătate: Un grup din Partidul (Conservator) Democrat condus de Grigore Filipescu (fiul lui Nicolae Filipescu) încearcă o refacere a Partidului Conservator, alături de conservatorii răzleţiţi deja pe la alte partide şi de elementele necompromise din Partidul Conservator – Progresist. Se ajunge chiar să se ofere şefia lui Constantin Argetoianu – plecat între timp la Partidul Poporului al lui Averescu -, dar acesta refuză şi în consecinţă proiectul de refacere se stinge.
  • 1922, iulie: Grigore Filipescu îi propune o fuziune lui Nicolae Iorga cu al său Partid Naţionalist – Democrat. Din păcate, deşi acceptată în principiu, fuziunea nu se produce din cauza izbucnirii certurilor pentru şefiile locale.
  • 1922, iulie 26: Întrunirea Comitetului Executiv al Partidului (Conservator) Democrat, pentru a se stabili o viitoare fuziune cu un partid din opoziţie. Simpatiile înclină tot mai mult spre Partidul Naţional Român al lui Iuliu Maniu.
  • 1922: Pe parcursul întregului an se constată o gravă disoluţie în rândurile Partidului Conservator – Progresist (Marghiloman), cât şi în cele ale Partidului (Conservator) Democrat (Take Ionescu). Multe organizaţii locale se auto-dizolvă, altele trec in corpore la alte partide (marii proprietari la Partidul Poporului al Mareşalului Averescu, alţii la liberali, ţărănişti, la naţionaliştii lui Iorga).

 

Donează pentru proiectul MihailNeamtu.eu

„Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” (Edmund Burke)

Noi suntem Mișcarea Națională de Rezistență împotriva tuturor rătăcirilor ideologice ale ultimilor decenii. Iată de ce vă solicităm sprijinul generos pentru anul 2024.

Donațiile dumneavoastră vor acoperi cheltuielile de transport și cazare a echipei mele, dar și închirierea unor sali, costurile de filmare, montaj, post-producție (burtiere, efecte grafice, muzică, subtitrări, animație, etc). Vă mulțumesc!

- Mihail Neamțu

VIDEO | Mihail Neamțu: Nu există conservatorism fără pasiune pentru memoria înaintașilor / Ce înseamnă a fi conservator fiscal?

Redacția

Platforma MihailNeamtu.Eu susține proiecte de reformă a Statului român și de primenire a Uniunii Europene plecând de la valorile populare, creștin-democrate și conservatoare. Luptăm pentru românii care și-au păstrat demnitatea, credința, conștiința națională, libertatea de conștiință, proprietatea și familia. Visăm la o țară bogată, mândră de trecutul creștin al neamului, înzdrăvenită militar și întinerită demografic. În marele concert al națiunilor lumii, vocea României are un timbru aparte.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Alte articole