Featured Image with Sidebar

Paul Kingsnorth, scriitorul englez devenit ortodox: În Vest avem toate lucrurile din lume, dar spiritual, suntem total pierduți / Ceea ce există în România, în mănăstirile de aici, de pildă și în tradiție, e cu adevărat valoros

17/03/2024

Scriitorul englez Paul Kingsnorth, omul care s-a botezat ortodox acum trei ani, a povestit pentru televiziunea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei care a fost traseul său duhovnicesc : de la neopăgân la creștin-ortodox.

El a spus că a practicat budismul zen și apoi a căutat o religie a naturii, unde i-a cerut Lui Dumnezeu să se arate. Așa, afirmă el, i s-a arătat Hristos.

„Am practicat budismul pentru pentru cinci sau șase ani. Am fost un fel de neopăgân pentru o vreme și am citit mitologie, am fost în pustie și am căutat mereu ceva. Dar am devenit conștient că era ceva ce căutam și nu era acolo.

Cred că-l căutam pe Dumnezeu și nu-mi prea plăcea cuvântul Dumnezeu, pentru că așa este lumea modernă.

Am căutat o religie a naturii și L-am căutat pe Dumnezeu acolo. Dar nu l-am găsit pe Dumnezeu nici acolo pentru că este o religie modernă inventată de oameni pentru a încerca să se conecteze la Dumnezeu prin intermediul naturii. Așa, dar am început să devin conștient când făceam asta pentru că mă și rugam în același timp. Spuneam, „dacă exiști, dacă ești acolo Dumnezeu, arată-mi ce ești. Arată-mi. Mulți oameni ajung să facă asta. Și când făceam asta, am început să-L visez pe Hristos și lucruri ciudate au început să mi se întâmple și simțeam că eram tras de la ce făceam. Și așa am simțit că eram atras către Creștinism, dar nici nu-mi trecuse prin cap să fiu așa ceva”, a explicat el.

Întrebat de ce a ales Biserica Ortodoxă, scriitorul a spus că a înțeles că bisericile apusene „au devenit foarte lumești”, iar în Biserica Ortodoxă a găsit o tradiție profundă a rugăciunii, care nu mai există în Occident.

„Am simțit că în mod real, Biserica Ortodoxă a păstrat tradiția într-un mod care bisericile apusene nu l-au făcut. Bisericile apusene au devenit foarte lumești, au încercat să se adapteze lumii. Au spus, „oh, lumea este foarte modernă, prin urmare și noi trebuie să devenim moderni ca să vorbim oamenilor” – ceea ce e o reacție pe care o putem înțelege într-un sens, dar de fapt, prin aceasta au făcut ca Biserica să arate ca și cum n-ar avea un centru. Biserica doar arată ca o parte din lumea modernă și cred că am descoperit că Biserica Ortodoxă este pregătită să spună „Ei bine, acestea sunt învățăturile și învățăturile nu se schimbă” și că sunt locuri precum Muntele Athos, dar și în unele dintre mănăstirile pe care le-am vizitat aici, în România, există o tradiție atât de profundă a rugăciunii și a profunzimii monastice, care pur și simplu nu există în Biserica Catolică, nu există în biserica anglicană. A existat și în bisericile apusene, dar nu mai e”, a menționat englezul.

Domnia sa a precizat că nu s-a simțit „convertit” și revenit acasă, în Biserica Ortodoxă.

„Am descoperit că era ceva ce părea firesc. E foarte ciudat. Când am devenit membru al Bisericii, oamenii mi-au spus „Bine ai venit acasă”. E un lucru foarte ciudat să-i spui unui englez care s-a dus la o biserică românească, pentru că într-un fel, acolo nu e acasă deloc, dar chiar m-am simțit ca acasă. M-am simțit ca și cum aș fi revenit la un fel de stare naturală din care mă pierdusem”, a mai zis domnia sa.

Paul Kingsnorth face homeschooling cu copiii săi.

„În cazul nostru, am vrut, pentru copiii noștri, să petreacă mai mult timp în natură. N-am vrut ca ei să meargă la școală și să li se predea majoritatea lecțiilor pe ecrane și prin tablete, ceea ce se practică acum și am vrut să putem să le predăm într-un mod care se potrivește mai mult cu valorile noastre, mai mult decât cel din sistemul școlar. Și am avut succes. deci avantajul e că îți poți crește copiii în acord cu valorile tale”, a adăugat scriitorul.

În ceea ce privește tehnologia, englezul a spus că aceasta poartă semințele unui totalitarism cum n-a mai fost în istorie și că trebuie avut o relație „inteligentă” cu aceasta.

„Nu am smartphone, nu am cont pe rețelele de socializare și nici copiii mei nu au. Folosesc tehnologia, nu ne putem rupe de ea, dar cred că mergem într-o direcție periculoasă în care vom crea – și am văzut deja că acest lucru începe să se întâmple – o grilă de monitorizare și control folosind tehnologiile digitale care vor permite statelor și corporațiilor să monitorizeze și să controleze cetățenii într-un mod foarte atent. Vom putea să ne monitorizăm și să ne controlăm unii pe alții și să sancționăm comportamentul fiecăruia, reciproc.

Dacă porți un smartphone cu tine, ești urmărit peste tot. Satelitul poate spune unde ești. E o situație fără precedent.
Face ca totalitarismul secolului XX să pară mic copil, pentru că dacă atunci exista o poliție secretă, acum nu mai e nevoie să vină la tine acasă. Pot să vadă ce faci. Le-ai dat deja totul.

Cred că e important să avem o relație inteligentă cu tehnologia, aplicând discernământul”, a spus autorul britanic.

Paul Kingsnorth le-a transmis românilor să țină de tradițiile și de cultura lor ortodoxă, pentru că reprezintă ceva ce în Vest s-a pierdut.

„Sunt sigur că are multe probleme, ca toate instituțiile, dar în centrul a ceea ce există în România, în mănăstirile de aici, de pildă și în tradiție, e cu adevărat valoros și nu avem nimic asemănător în Apus. Am fost dintotdeauna atât de surprins de mănăstirile din România și de faptul că viețuiesc tineri în ele, că mănăstirile înfloresc.

Aș spune că nu trebuie să puneți Biserica pe un piedestal ca să înțelegeți că în România, încă aveți acest lucru incredibil de valoros în tradiția ortodoxă și mai ales în mănăstiri. Și ar trebui să îl păstrați pentru că noi, în Apus, avem nevoie să ni se arate, din nou. În Apus avem toate lucrurile din lume, dar spiritual, suntem total pierduți și de fapt, e ceva ce locuri precum România ne pot arăta”, a concluzionat Paul Kingsnorth.

Donează pentru proiectul MihailNeamtu.eu

„Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” (Edmund Burke)

Noi suntem Mișcarea Națională de Rezistență împotriva tuturor rătăcirilor ideologice ale ultimilor decenii. Iată de ce vă solicităm sprijinul generos pentru anul 2024.

Donațiile dumneavoastră vor acoperi cheltuielile de transport și cazare a echipei mele, dar și închirierea unor sali, costurile de filmare, montaj, post-producție (burtiere, efecte grafice, muzică, subtitrări, animație, etc). Vă mulțumesc!

- Mihail Neamțu

Biroul Electoral Central a respins protocolul constituirii Alianţei Dreapta Unită. Semnătura lui Eugen Tomac a îngropat Alianța

Redacția

Platforma MihailNeamtu.Eu susține proiecte de reformă a Statului român și de primenire a Uniunii Europene plecând de la valorile populare, creștin-democrate și conservatoare. Luptăm pentru românii care și-au păstrat demnitatea, credința, conștiința națională, libertatea de conștiință, proprietatea și familia. Visăm la o țară bogată, mândră de trecutul creștin al neamului, înzdrăvenită militar și întinerită demografic. În marele concert al națiunilor lumii, vocea României are un timbru aparte.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Alte articole