Featured Image with Sidebar

Printre cruci și răscruci, să mergem până la capăt!

28/11/2023

Știu foarte bine ce-nseamnă să pornești de la zero.

Să fii un anonim.

Să nu moștenești averea, relațiile sau faima rudelor bine plantate-n sistem; să nu primești vreo funcție de-a gata; să n-ai parte de-o carieră diplomatică, politică sau universitară unsă prin șpăgi, pile și telefoane onctuoase.

Nicio zi și nicio noapte, măcar, n-am trăit în huzur.

N-am socotit că anumite onoruri mi s-ar cuveni doar pentru că sunt cel ce sunt.

M-a ocolit noțiunea de pleașcă.

Știu cum arată ceasurile prelungite printre sute de cărți conspectate din respect pentru tradiție (sau recenzate de dragul unor maeștri).

Știu ce înseamnă să completezi zeci de dosare către universitățile de top ale planetei pentru a obține o singură bursă disponibilă pe piață. Stoicism, trudă, nevoință.

Știu ce înseamnă să mănânci pământul, cu fruntea asudată și inima îmbărbătată a celui care mai speră-n surâsul târziu al îngerului păzitor.

După ce-am întâlnit cei mai deștepți oameni din mediul academic occidental angajat în sfera filozofiei, a teologiei sau a științelor politice, am dat și de carul cu proști (sau corul cu fuduli) care ne conduc astăzi spre dezastru — cu zâmbetul zglobiu al impunității.

Golani și interlopi stau acum, fără complexe, pe jilțuri parlamentare ocupate, odinioară, de Maiorescu, P.P. Carp sau Nicolae Iorga. E și vina noastră.

Ce este de făcut? Să continuăm așa cum am început.

Să pariem pe suprema exigență a adevărului.

Să demonstrăm consecvență.

Să mergem, printre cruci și răscruci, până la capăt de drum.

Donează pentru proiectul MihailNeamtu.eu

„Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” (Edmund Burke)

Noi suntem Mișcarea Națională de Rezistență împotriva tuturor rătăcirilor ideologice ale ultimilor decenii. Iată de ce vă solicităm sprijinul generos pentru anul 2024.

Donațiile dumneavoastră vor acoperi cheltuielile de transport și cazare a echipei mele, dar și închirierea unor sali, costurile de filmare, montaj, post-producție (burtiere, efecte grafice, muzică, subtitrări, animație, etc). Vă mulțumesc!

- Mihail Neamțu

Miliția USR și delictul de opinie

Mihail Neamtu

Prietenii mă văd ca pe un scriitor, educator și om politic. Dușmanii ar prefera să nu mă vadă deloc. În fiecare zi, merită să luptăm pentru o Românie deșteaptă, adică trează spiritual, sănătoasă trupește, prosperă economic, puternică militar și întinerită demografic. În marele concert al națiunilor europeană, vocea noastră are un timbru aparte.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Alte articole