Featured Image with Sidebar

Prof. Paul Aligică: Este uluitor faptul că toate criticile aduse de domnul Liiceanu în ultima vreme Bisericii Ortodoxe și Ortodoxiei în general nu au găsit absolut niciun fel de răspuns sau reacție publică în rândurile așa-numiților „intelectuali religioși”

20/05/2024

Profesorul universitar Paul Dragoș Aligică scrie că ultimele poziționări ale lui Gabriel Liiceanu „reprezintă articularea sistematică și profundă, nu doar în plan intelectual, dar și în planul unei strategii organizaționale (al cărei principal vehicul este editura Humanitas) a unui anumit punct de vedere privind religia, biserica și politica ecleziastică. Mai mult, toate acestea converg într-o poziție critică, lipsită de echivoc, privind BOR și clerul ortodox”.

Reputatul intelectual este uimit, însă, de faptul că așa zișii „intelectuali religioși” din „lumea bună” nu găsesc timp să-i ofere vreo replică patronului de la Humanitas. Profesorul Aligică spune, însă, că a venit vremea separării apelor: „În acest moment, oricât de mare ar fi disonanța cognitivă pe care ar încerca să o practice reprezentanții ambelor tabere sau curente (mă refer aici la curentul sa ii zicem „secularist-intelectualist-moralist” reprezentat si condus fară drept de apel ca lider de domnul Gabriel Liiceanu urmat de asociații săi, pe de o parte, și, pe de altă parte, curentul ecleziastic reprezentat de Biserica Ortodoxă Română, clerul educat și intelectualii îmbisericiți), nu mai există cale de întoarcere”.

„Îți place sau nu Gabriel Liiceanu, trebuie să recunoști că reprezintă articularea sistematică și profundă, nu doar în plan intelectual, dar și în planul unei strategii organizaționale (al cărei principal vehicul este editura Humanitas) a unui anumit punct de vedere privind religia, biserica și politica ecleziastică. Mai mult, toate acestea converg într-o poziție critică, lipsită de echivoc, privind BOR și clerul ortodox.

Până de curând, era posibil să te prefaci că nu vezi aceste lucruri. Adică să pretinzi că există o alianță sau o coexistență tacită între, pe de o parte, (a) curentele de gândire și strategiile intelectual-culturale care îl au ca reper, instigator și validator ultim pe domnul Liiceanu și, pe de altă parte, (b) curentele de gândire și structurile organizaționale de factură creștină și, mai precis, creștin-ortodoxă, conservatoare de toate nuanțele care au ca principal pilon BOR și, prin implicație, pe Patriarhul Daniel.

Acum însă, odată cu ultimele manifestări ofensive ale curentului publicistic inspirat și alimentat de dl. Liiceanu și de la recentele ieșiri publice ale domniei sale, orice tactică de escamotare a naturii profund explozive a acestui menaj de conveniență împotriva naturii, între cele două biserici naționale, a devenit atât de transparent că nu poate fi altfel decât penibilă.
Este o bizarerie că până acum această situație de „păstrare a aparențelor” a fost menținută în lumea intelectuală românească și în cercurile culturale. Provocare după provocare, insultă după insultă, afront după afront, au rămas fără replică. Iar această „întoarcere a obrazului” se contabilizează poate teologic.

Dar în plan practic, al opiniei publice, reprezintă o pierdere de teren majoră pentru Biserică. De asemenea este după toate aparențele o abandonare a tradiției apologetice creștine. (Această din urmă observație aparține cuiva care nu poate pretinde care o judecată bine informată cu privire la asta, deci trebuie luată ca atare).

Cum am lua-o si cum am pune-o, este insă uluitor faptul că toate criticile aduse de domnul Liiceanu în ultima vreme Bisericii Ortodoxe și Ortodoxiei în general nu au găsit absolut niciun fel de răspuns sau reacție publică în rândurile așa-numiților „intelectuali religioși” (sau unii dintre ei chiar „îmbisericiți”). Câtă disonanță cognitivă, incongruență intelectuală și lipsă de coerență logică și de etică a discursului și argumentării au fost mobilizate și utilizate în acest efort de a te preface ca nu auzi si nu vezi, si care durează de ani buni, este o altă discuție.

Fapt este că, după toate datele evidente și publice, în acest moment a fost atins un prag în care nicio persoană de bună credință nu poate să nu observe că:
1. Există o strategie editorială care alimentează, nu accidental, ci în mod sistematic, curentele care chestionează formele religiei instituite și, cu precădere, creștinismul;
2. Există o poziționare lipsită de ambiguitate cu privire la Biserica Ortodoxă Română și locul său în societatea românească, articulate public în varii forme editoriale sau de evenimente publice de către acest curent;
3. Domnul Gabriel Liiceanu însuși nu s-a sfiit în ultima vreme să formuleze explicit și onest ceea ce crede despre teologia creștină, eclesiologie, cler și Biserica Ortodoxă Română.
Poziționările recente ale domniei sale, și mă refer aici la ultimele zile, nu la ultimul an, creează în acest moment un climat care in mod normal în cercurile intelectuale și culturale românești ar cere imperios clarificări și delimitări.

În acest moment, oricât de mare ar fi disonanța cognitivă pe care ar încerca să o practice reprezentanții ambelor tabere sau curente (mă refer aici la curentul sa ii zicem „secularist-intelectualist-moralist” reprezentat si condus fară drept de apel ca lider de domnul Gabriel Liiceanu urmat de asociații săi, pe de o parte, și, pe de altă parte, curentul ecleziastic reprezentat de Biserica Ortodoxă Română, clerul educat și intelectualii îmbisericiți), nu mai există cale de întoarcere.

De asemenea, în interiorul marelui curent de opinie intelectuală a lumii bune (definita aici într-o manieră foarte largă ca „oamenii de bine”, de „calitate”, „frecventabilii”, care în mod reflex se raliază identitar la semnalele de validare date de rețeaua intelectualist-moralista) s-a creat în acest moment o tensiune si un clivaj care, în mod normal, ar cere o lămurire și o poziționare. Altfel spus, există o masă mare de consumatori de viață culturală și intelectuală românească care, în mod normal, ar trebui să-și pună în acest moment la modul serios niște întrebări și să ia o decizie, fie prin asociere, fie prin delimitare.

Evident, vorbim aici, inainte de orice, de decizii personale, intelectuale, morale, religioase și filozofice. Vorbim de decizii care au implicații cu privire la percepția propriei identități și a stilului de viață.

Epoca marii ambiguități, în care secularismul, anticlericalismul și antiortodoxismul coexistau vesel cu discursurile conservatoare religioase și ortodoxe, pe fundalul unui moralism autosuficient și a unui propagandism prefabricat aiurea si insurubat pe narațiunea luptei părții bune și progresiste a istoriei contra forțelor răului, pare în acest moment epuizată.
Asta, în măsura în care autorii, gânditorii, publiciștii, jurnaliștii, cititorii și credincioșii sau necredincioșii români se iau cât de cât în serios și consideră că ideile, argumentele, poziționările și credințele contează cu ceva pentru ei.

În ceea ce mă privește, consider că, indiferent de cum vor evolua lucrurile, lumea intelectuală românească și cultura românească îi datorează enorm domnului Gabriel Liiceanu pentru faptul că forțează acum într-o manieră insistentă aceste delimitări. Este un merit imens care trebuie recunoscut ca atare.

Iar faptul că și-a ales ca țintă a discursului, într-o manieră lipsită de absolut orice fel de echivoc, Biserica Ortodoxă Română și vârful ierarhiei acesteia, face ca poziția sa să fie cu atât mai mult de luat în seamă. Dumnealui nu se luptă cu abstracții. Dumnealui a adus pe tărâmul realului lupta de idei și lupta de credințe. Contextualizarea istorică precisă a temelor discursului domniei sale, strategia editorială și publică sunt de o claritate perfectă.

Am urmărit cu atenție și, aș zice, cu detașare analitică toate mișcările și poziționările făcute de domnul Gabriel Liiceanu în ultimii ani – așa cum spuneam, de la politica editorială până la mărturisirile domniei sale de credință și ieșirile publice în discursuri sau interviuri. Cu tenacitate și cu plan, dumnealui a adus lucrurile în punctul în care suntem acum.
Să urmărim în continuare cu aceeași detașare analitică și interes intelectual evoluțiile care ar trebui să decurgă firesc din acest punct de cotitură la care domnia sa a adus lumea culturală și intelectuală a credincioșilor români, de ambele sensuri”, a scris profesorul Aligică.

Donează pentru proiectul MihailNeamtu.eu

„Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” (Edmund Burke)

Noi suntem Mișcarea Națională de Rezistență împotriva tuturor rătăcirilor ideologice ale ultimilor decenii. Iată de ce vă solicităm sprijinul generos pentru anul 2024.

Donațiile dumneavoastră vor acoperi cheltuielile de transport și cazare a echipei mele, dar și închirierea unor sali, costurile de filmare, montaj, post-producție (burtiere, efecte grafice, muzică, subtitrări, animație, etc). Vă mulțumesc!

- Mihail Neamțu

Un primar PSD, drogat la volan, a intrat cu mașina într-o susținătoare AUR care avea un copil în brațe. Simion: În România lui Ciolacu și Ciucă, violența devine, încetul cu încetul, armă politică

Redacția

Platforma MihailNeamtu.Eu susține proiecte de reformă a Statului român și de primenire a Uniunii Europene plecând de la valorile populare, creștin-democrate și conservatoare. Luptăm pentru românii care și-au păstrat demnitatea, credința, conștiința națională, libertatea de conștiință, proprietatea și familia. Visăm la o țară bogată, mândră de trecutul creștin al neamului, înzdrăvenită militar și întinerită demografic. În marele concert al națiunilor lumii, vocea României are un timbru aparte.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Alte articole