Featured Image with Sidebar

Schimbări la Biroul de Presă al Patriarhiei Române. Prof. Paul Aligică: Avem aici o încercare serioasă de schimbare de paradigmă executată cu grijă, în trepte, cu multă discreție in remedierea lucrurilor

24/03/2024

Consiliul Național Bisericesc a numit patru noi consilieri la Patriarhia Română, dintre care doi au legătură cu Biroul de Presă: este vorba despre pr. Adrian Agachi, la Biroul de presă și relații publice și  Augustin Păunoiu la Publicaţiile „Lumina”, după cum a anunțat Ziarul Lumina.

Comentând numirile, profesorul Paul Dragoș Aligică a afirmat că schimbările reprezintă „o evoluție notabilă” în BOR și un „contrast evident” față de ce a fost anterior, aluzia fiind evidentă la Vasile Bănescu.

Profesorul Aligică a fost un critic al activității lui Vasile Bănescu în calitatea de purtător de cuvânt al Patriarhiei Române.

O evoluție notabilă în BOR. Ziarul Lumina notează că la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, au fost făcute noi numiri de consilieri patriarhali. O simplă privire asupra a doar două dintre aceste numiri, vorbește pagini întregi despre modul în care BOR încearcă să dea un răspuns instituțional la o serie de vulnerabilități care au generat disfuncționalități majore și tulburare în BOR în ultimii ani:

1. Numirea la Biroul de presă și relații publice, Preot dr. ADRIAN AGACHI, este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din București. A continuat studiile cu un masterat absolvit cu distincție la Universitatea din Wales, Marea Britanie, în anul 2010, și cu un doctorat în teologie ortodoxă obținut la Universitatea Winchester din Regatul Unit, în anul 2012.
În perioada 2014-2019, a slujit ca preot de caritate într-un spital din municipiul București, iar în prezent este preot co-slujitor la Parohia „Sfântul Gheorghe”-Dudu din localitatea ilfoveană Chiajna.

Din anul 2008, părintele Adrian Agachi este colaborator al cotidianului „Ziarul Lumina”, iar începând cu anul 2014 a fost redactor în cadrul Editurii „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei. Este autorul a numeroase articole, lucrări și studii teologice, precum și al câtorva cărți apărute atât la Editurile Patriarhiei Române, cât și la o prestigioasă editură britanică.
Pe scurt: E altceva. Contrastul este evident. După toate aparențele, avem aici un profil academic, intelectual, profesional și de slujire real, serios, care satisface cu adevărat standardele unei organizații religioase respectabile de secol 21. Avem aici o încercare serioasă de schimbare de paradigmă executată cu grijă, în trepte, cu multă discreție in remedierea lucrurilor.

2. Și în al doilea caz, linia de vulnerabilitate (sau pricina de sminteală și scandal) vizată de numire este evidentă. Dr. VIOREL COMAN a fost numit Consilier patriarhal la Sectorul relații bisericești, interreligioase și comunități bisericești externe al Patriarhiei Române.
Teologul Viorel Coman este asistent universitar suplinitor la Catedra de Teologie Dogmatică de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, Universitatea din București. Din 2016, Viorel Coman este doctor în teologie al Universității Catolice din Leuven, Belgia, unde a și activat ca cercetător postdoctoral între anii 2017 și 2023, predând cursuri de teologie trinitară, ecleziologie, dialog intercreștin și metodologie.

În prezent, dr. Viorel Coman este colaborator științific al Universității Catolice din Leuven. Între 2018 și 2022, teologul român a fost secretar al Societas Oecumenica (Societatea europeană de cercetare ecumenică). Din ianuarie 2023, este copreședinte al Grupului de Dialog Ecumenic al International Orthodox Theological Association. În 2018, a devenit membru al European Academy of Religion.

Este autor de lucrări și studii teologice publicate la prestigioase edituri din spațiul european și american, în limbile engleză, română, franceză și spaniolă. Articolele sale au fost traduse în cehă, olandeză, italiană și rusă.

Așadar, aici BOR se pare că dă un semnal că (în contra asumpției că BOR nu știe ce face și că în poziționarea sa internațională, interreligioasă, are nevoie de ghidare intelectuală publică și de inițiative referendare laice pe internet, în ton cu veacul, de la oameni care stiu mai bine), ea are în continuare înțelepciunea și greutatea unui răspuns temperat, măsurat, negrăbit sub presiune, și mai mult, are și resursele umane interne ca să opereze organizațional acest răspuns.

Felicitări tuturor celor numiți: Adrian Agachi, Răzvan Mihai Clipici, Augustin Păunoiu, Viorel Coman. Sarcina lor este foarte ușoară și în același timp foarte grea.

Ușoară pentru că lucrurile au fost duse atât de jos și departe în ultimii ani, că orice progres, oricât de mic, va părea o îmbunătățire la ani lumină de status quo ante. Foarte grea pentru că, în primul rând, rănile, fracturile și clivajele create și lăsate în urmă vor fi greu de vindecat. A repara ceea ce a fost stricat va cere un travaliu enorm de la această echipă. Și în al doilea rând, pentru că, după toate probabilitățile, mediul înconjurător în care vor opera în anii ce vin, va deveni și mai ostil, și mai toxic și mult mai agresiv…
Să le urăm succes și să ne rugăm pentru tăria lor sufletească și de voință…

Eros, Logos & Agape

Luni 8 aprilie 2024, orele 17.00-20:30, vă așteptăm la Conferința Eros, Logos & Agape la Brașov

Conferențiar:

MIHAIL NEAMȚU

Se va lansa volumul Eros, Logos & Agape. Dragostea în era smartphone de Mihail Neamțu.

Donează pentru proiectul MihailNeamtu.eu

„Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” (Edmund Burke)

Noi suntem Mișcarea Națională de Rezistență împotriva tuturor rătăcirilor ideologice ale ultimilor decenii. Iată de ce vă solicităm sprijinul generos pentru anul 2024.

Donațiile dumneavoastră vor acoperi cheltuielile de transport și cazare a echipei mele, dar și închirierea unor sali, costurile de filmare, montaj, post-producție (burtiere, efecte grafice, muzică, subtitrări, animație, etc). Vă mulțumesc!

- Mihail Neamțu

Reacție comunistoidă: PSD și PNL vor să închidă sau „să reglementeze” Tik-tok, după sondajul în care a reieșit că tinerii preferă AUR

Redacția

Platforma MihailNeamtu.Eu susține proiecte de reformă a Statului român și de primenire a Uniunii Europene plecând de la valorile populare, creștin-democrate și conservatoare. Luptăm pentru românii care și-au păstrat demnitatea, credința, conștiința națională, libertatea de conștiință, proprietatea și familia. Visăm la o țară bogată, mândră de trecutul creștin al neamului, înzdrăvenită militar și întinerită demografic. În marele concert al națiunilor lumii, vocea României are un timbru aparte.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Alte articole