Featured Image with Sidebar

Sergiu Toader: Un rus liber. Poate singurul

18/02/2024

Alexei Navalnîi a murit asemenea mucenicilor creștini, „pentru un crez și pe un ger năprasnic”, scrie Sergiu Toader pe pagina sa de Substack.

Cei patruzeci de sfinți martiri, soldați romani din Legiunea a XII a Fulminata“The Lightening Legion”, au fost întemnițați timp de opt zile, batjocoriți și umiliți, bătuți cu pietre, dar și ademeniți cu daruri, doar, doar vor renunța la credința lor creștină. Într-o noapte geroasă, pe un frig năprasnic, au fost aduși dezbrăcați pe marginea unui lac și lăsați ofrandă apei. Tocmai ei, cei mai bravi dintre soldați, erau dăruiți frigului; să le ia ultima suflare, să le usuce seva și sângele, drept pedeapsă pentru refuzul de a intra în templu și de a venera iarăși zeii.

Păcatul lui Navalnâi a fost naivitatea de a crede că împotriva crimei și a criminalilor pot răzbi doar conștiințele și libertatea de a gândi

Asemenea lor, pentru un crez și pe un frig năprasnic, a murit și Alexei Navalnâi. În ținutul înghețat al Maicii Rusia care se dezmorțește numai pentru a primi corpul cald al următoarei victime. Martirii au fost ademeniți de călăii lor cu o baie caldă. În gerul cumplit, aburii acesteia ar fi răsplătit renunțarea la creștinism. Unul dintre osândiți nu a mai suportat suferința și a primit oferta criminalilor. S-a lepădat de “păcat” și a ieșit din lacul înghețat îndreptându-se spre baia izbăvitoare. Dar moartea l-a pândit și l-a lovit fulgerător, iar speranța lui întru salvare s-a risipit precum aburii în iarna nemiloasă. Lui Navalnâi nu i s-a oferit un asemenea troc, el s-a întors de bună voie în țara care l-a otrăvit, l-a orbit, l-a strivit și l-a omorât. Încet, meticulos și mai ales degeaba. Păcatul lui a fost naivitatea de a crede că împotriva crimei și a criminalilor pot răzbi doar conștiințele și libertatea de a gândi. A mai crezut, exact ca în legenda din antichitate, că și alți “mucenici” i se vor alătura. S-a înșelat!

Moartea lui Navalnâi este victoria morală asupra oricărui sistem al răului

 În lumea noastră schizoidă, unde frica trece drept prudență, martirajul este dovada subtilă a prostiei evidente, eroismul este desuet și inutil, nimeni nu mai are nevoie de eroi, nu mai credem în ei, pentru că nu mai credem în nimic. Nici măcar în noi înșine! În antichitate, chiar și criminalii odioși aveau o fibră care vibra omenesc. Aglaius, unul dintre călăii soldaților, a fost străfulgerat de o lumină supranaturală și astfel s-a declarat creștin. A intrat în lac și s-a alăturat celor deja înghețați. Jertfa individuală, de această dată a unui criminal, a completat sacrificiul colectiv al celor patruzeci de mucenici. Și a oferit astfel un sfârșit acestei legende a Sfinților 40 de mucenici din Sevastia. Așa cum sfârșitul lui Navalnâi oferă lecția martirajului autentic. Niciodată răsplătit, dar veșnic pomenit, pentru că lași cum suntem, e mai înțelept să vorbim despre ce au făcut alții decât despre ce nu am făcut noi vreodată. Nu cred că Navalnâi s-a gândit vreodată serios că îi va putea lua țarului puterea, dar cu siguranță a arătat lumii și rușilor vegetali că doar frica și lașitatea supușilor le dă imperiilor aura de invincibilitate. Moartea lui este victoria morală asupra oricărui sistem al răului. Să știi că niciodată nu vei avea puterea, dar să lupți mereu pentru ea înseamnă că o ai fără să o posezi. Adică, să știi că la capătul suferinței care aduce moartea se află, în sfârșit, libertatea!

În Russky Mir nu există nici disidență și nici disidenți

   “You’re not allowed to give up… if they decide to kill me, it means that we are incredibly strong” spunea Navalnâi cu doar câteva luni înainte de moartea sa subită de acum câteva zile. Și avea dreptate. Regimul criminal al țarului Putin a strâns repede florile depuse de câteva sute de moscoviți la Monumentul Stena Skorbi dedicat victimelor persecuțiilor politice ale stalinismului. Culmea cinismului este că monumentul a fost inaugurat tot de Putin, împreună cu Patriarhul Kiril, în 2017. De altfel, în toate referirile publice la Navalnâi, țarul rus nu-i pronunța niciodată numele; acesta era fie condamnatul, fie deținutul, niciodată Aleksei Navalnâi, pentru că în Russky Mir nu există nici disidență și nici disidenți. În logica țarului, Putin ar trebui să fie criminalul pentru că aceasta este singura meserie pentru care a demonstrat că este calificat.

Minciuna rusă este la fel de veche ca și Rusia” spun unii comentatori occidentali, dar rudele lui Navalnâi, mama, Lyudmila Navalnaia, și avocații lui, se luptă cu minciuna chiar acum. După ce au terfelit o viață de om, nici cadavrul nu putea rămâne neîntinat. Deocamdată este de negăsit, penitenciarul l-a trimis la morgă, iar morga înapoi la penitenciar. După câteva ore de așteptare, Lyudmila Navalnaia a aflat că “..additional histology had been performed to determine the cause of Mr. Navalny’s death, and that its results should be ready next week… they lie and they do everything not to give out the body” .

  Biografia lui Navalnâi nu este lipsită de umbre, dar moartea lui le acoperă. Cine îi pune la îndoială disidența nu are decât să o practice el mai bine, pentru că în timp ce unii o analizează, Putin își vede de “meseria” lui, la fel ca și bărboșii din Iran sau ca piticul atomic din Coreea de Nord.

Florile sunt deja la gunoi, cadavrul își trăiește propria disidență, ținutul înghețat al Maicii Rusia se dezmorțește cu trupul cald al următoarei victime”.

SERGIU TOADER | Christchurch, Noua Zeelandă

Donează pentru proiectul MihailNeamtu.eu

„Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” (Edmund Burke)

Noi suntem Mișcarea Națională de Rezistență împotriva tuturor rătăcirilor ideologice ale ultimilor decenii. Iată de ce vă solicităm sprijinul generos pentru anul 2024.

Donațiile dumneavoastră vor acoperi cheltuielile de transport și cazare a echipei mele, dar și închirierea unor sali, costurile de filmare, montaj, post-producție (burtiere, efecte grafice, muzică, subtitrări, animație, etc). Vă mulțumesc!

- Mihail Neamțu

Mihail Neamțu: Sfinții sunt reprezentați ținând o carte-n mână, nu un telefon mobil sau un tik-tok

Redacția

Platforma MihailNeamtu.Eu susține proiecte de reformă a Statului român și de primenire a Uniunii Europene plecând de la valorile populare, creștin-democrate și conservatoare. Luptăm pentru românii care și-au păstrat demnitatea, credința, conștiința națională, libertatea de conștiință, proprietatea și familia. Visăm la o țară bogată, mândră de trecutul creștin al neamului, înzdrăvenită militar și întinerită demografic. În marele concert al națiunilor lumii, vocea României are un timbru aparte.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Alte articole