Featured Image with Sidebar

Surse: Ciolacu vrea să ofere cetățenilor Turciei șansa de a intra în România doar cu buletinul

20/05/2024

Premierul Marcel Ciolacu, însoţit de o delegaţie de miniştri, se va afla marţi, la Ankara, într-o vizită oficială, la invitaţia preşedintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan, informează TVR.

Una din cele mai importante decizii care s-ar putea lua în cadrul vizitei este semnarea unui document între cele două țări care să permită vizitarea Turciei de către cetățenii români cu buletinul, nu cu pașaportul, potrivit unor surse.

În prezent, pentru a putea intra pe teritoriul Republicii Turcia, cetăţenii români trebuie să dețină unul dintre următoarele documente de călătorie româneşti: paşaport diplomatic; paşaport diplomatic electronic; paşaport de serviciu; paşaport de serviciu electronic; paşaport simplu; paşaport simplu electronic; paşaport temporar. Nu se permite intrarea în Turcia cu cartea de identitate românească, cartea provizorie de identitate românească sau buletin de identitate românesc, potrivit informațiilor de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe.

În cazul călătoriilor internaționale efectuate cu avionul se poate folosi şi cartea de identitate românească valabilă (valabilitate de minimum 150 zile la momentul intrării în Turcia), însă numai pentru tranzit aeroportuar (fără părăsirea zonei de tranzit a aeroportului).

Va fi operaţionalizat Consiliul de Cooperare Strategică la Nivel Înalt

Potrivit unui comunicat al Guvernului, vizita oficială constituie un moment cheie de la stabilirea Parteneriatului Strategic între România şi Turcia, în decembrie 2011, prin operaţionalizarea Consiliului de Cooperare Strategică la Nivel Înalt, echivalentul şedinţelor comune de guvern.

Consiliul va fi coordonat de prim-ministrul României şi de preşedintele Republicii Turcia şi va avea rol catalizator pentru consolidarea cooperării în domenii strategice de interes comun, dezvoltarea Parteneriatului Strategic pe toate palierele, dar şi extinderea colaborării în cadrul cooperării regionale.

Declaraţia politică include şi crearea unui mecanism de dialog bilateral, respectiv ‘Grupul de dialog politic’ la nivelul MAE, sub coordonarea miniştrilor de externe, se arată în comunicat.

„Lansarea Consiliului de Cooperare Strategică la Nivel Înalt subliniază angajamentul României şi al Turciei de a întări relaţiile bilaterale atât în plan politic, cât şi economic, pilon de bază al cooperării noastre. Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi prima destinaţie extra-comunitară a exporturilor româneşti. Prin viitoarele proiecte în energie, transporturi, agricultură, industrie agroalimentară şi de apărare ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari„, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, citat în comunicat.

În anul 2023, comerţul bilateral s-a ridicat la peste 10 miliarde de dolari. Investiţiile turceşti în România se situau pe locul 14 în ceea ce priveşte ţara de rezidenţă a investitorilor, cu 18.755 de societăţi cu capital turcesc în martie 2024, precizează sursa citată.

În cadrul vizitei, miniştrii care îl vor însoţi pe premier vor avea întrevederi cu omologii lor turci în vederea dezvoltării proiectelor comune dintre cele două state.

Vor fi semnate şi o serie de Acorduri şi Memorandumuri de Înţelegere privind cooperarea sectorială în domenii precum securitate socială, IMM-uri, turism, aspecte funcţionale privind activitatea misiunilor diplomatice ale celor două ţări şi urbanism.

În contextul vizitei oficiale, şeful Executivului de la Bucureşti va depune o coroană de flori la Mausoleul dedicat preşedintelui fondator al Republicii Turcia, Mustafa Kemal Ataturk, din cadrul complexului Anitkabir din Ankara şi va participa la dineul de lucru oferit în onoarea delegaţiei române de preşedintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan.

Alături de şeful Executivului, vor participa viceprim-ministrul Marian Neacşu, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Oprea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice şi Administraţiei, Adrian Veştea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării rurale, Florin Barbu, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, ministrul Muncii şi Solidarităţii sociale, Simona Oprescu, preşedintele ANSVSA, Alexandru Bociu.

Donează pentru proiectul MihailNeamtu.eu

„Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” (Edmund Burke)

Noi suntem Mișcarea Națională de Rezistență împotriva tuturor rătăcirilor ideologice ale ultimilor decenii. Iată de ce vă solicităm sprijinul generos pentru anul 2024.

Donațiile dumneavoastră vor acoperi cheltuielile de transport și cazare a echipei mele, dar și închirierea unor sali, costurile de filmare, montaj, post-producție (burtiere, efecte grafice, muzică, subtitrări, animație, etc). Vă mulțumesc!

- Mihail Neamțu

Prof. Paul Aligică: Este uluitor faptul că toate criticile aduse de domnul Liiceanu în ultima vreme Bisericii Ortodoxe și Ortodoxiei în general nu au găsit absolut niciun fel de răspuns sau reacție publică în rândurile așa-numiților „intelectuali religioși”

Redacția

Platforma MihailNeamtu.Eu susține proiecte de reformă a Statului român și de primenire a Uniunii Europene plecând de la valorile populare, creștin-democrate și conservatoare. Luptăm pentru românii care și-au păstrat demnitatea, credința, conștiința națională, libertatea de conștiință, proprietatea și familia. Visăm la o țară bogată, mândră de trecutul creștin al neamului, înzdrăvenită militar și întinerită demografic. În marele concert al națiunilor lumii, vocea României are un timbru aparte.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Alte articole