Featured Image with Sidebar

Țara-n care m-am născut. Noi suntem neresemnații. Cei care nu pot pleca, nu se pot obișnui și nu pot închide ochii

29/12/2023

Ultimii ani de copilărie i-am petrecut la Arad, într-o atmosferă de profundă efervescență spirituală, hrănită cu povești zguduitoare despre sfinții închisorilor și despre eroismul marilor bărbați și jertfa nemaipomenitelor femei din Gulagul comunist. Mi-a rămas pregnantă-n minte imaginea unui bărbat înalt, cu voce hârșâită, trup subțire și o privire senină. Era supranumit Seniorul.

Domnul Corneliu Coposu a fost omagiat în multe familii de români, sași sau maghiari pentru cei 17 ani de temniță grea petrecuți la Râmnicu Sărat, Jilava, Gherla sau Aiud pentru cauza libertății. Arestat de bolșevici după 1947, tânărul transilvănean era născut în Bobota la începutul secolului XX și devenise chiar secretar personal al marelui Iuliu Maniu.

Seniorul, ca și atâția martiri ai rezistenței anticomuniste, n-ar fi putut rezista torturilor psihice și degradărilor psihice fără să-și reamintească zilnic afirmațiile vieții: eu cred, eu pot, eu iubesc și slujesc o cauză mai mare decât mine.

După 1989, am visat și eu la o generație demnă de sacrificiul creștin-democraților. Mi-am dorit să văd tineri dornici să preia mandatul istoric al Seniorului și să readucă optimismul în acțiunea politică, făcând din îndrăzneală o virtute cardinală.

Mi-am dorit să mă înham și eu la proiect de țară, care să înceapă prin tămăduirea rănilor deschise din trupul națiunii noastre, prin exorcizarea unui rău endemic și prin stoparea unei metastaze canceroase: minciuna.

Am căutat pretutindeni oameni curajoși, eliberați de frică. Aș fi vrut să spunem adio tuturor năravurilor care ne-au îngropat ca popor, care ne-au risipit talanții, care ne-au ruinat încrederea, ne-au surpat credința, nădejdea și dragostea. Am sperat să văd spulberate toate spectrele comunismului hrănit prin dușmănia față de țăranii înstăriți sau prin ura față de preoțime, aristocrație, burghezie și intelectualitate.

Mi-am imaginat o țară curățită de birocrația care sufocă elanul antreprenorial.

Mi-am dorit să văd înflorind o cultură națională imună la vulgaritate, manelizare și relativism moral.

Mi-am propus să ajut orice mișcare politică dornică să-i țină acasă pe cei mai buni absolvenți.

Mi-ar fi plăcut să văd pedepsite rețelele mafiote care au falimentat industria performantă a României, alungând peste hotare milioane de compatrioți harnici și cinstiți.

Mi-ar fi răcorit sufletul devoalarea farsorilor creștinismului dornici să confiște simboluri sacre; și a rapsozilor patriotismului interesați doar să intoxice spațiul public cu valuri ură.

N-a fost să fie.

Zeci de ani, un Sistem malefic a conspirat împotriva Românii demne, moderne și prospere.

Decenii la rândul, o mână de oameni au sabotat ordinea constituțională, oferind pe tavă resursele Statului român unor grupuri de interese și a clanuri interlope. Un sfert de veac și mai bine de feudalism politic ne-au condus la pierderea bunului cel mai de preț: capitalul uman.

Oameni fără coloană vertebrală au vândut pe nimic resursele patriei, păstrându-și mai departe privilegiile; hemoragia banului public în Sănătate, Energie, Transporturi sau Educație depășește sute de miliarde; decizii economice aberante au condus la pauperizarea clasei de mijloc; companiile de Stat s-au trezit parazitate și eviscerate de-o clientelă de partid mereu flămândă și gălăgioasă.

Baronii locali au cumpărat, rând pe rând, ultimii reprezentați ai presei libere; comunele depopulate au rămas într-o cronică subdezvoltarea; absența infrastructurii i-a ținut pe copiii talentați din mediul rural departe de școlile performante ale orașelor României.

Pe umerii viitoarelor generații s-au acumulat datorii de peste o sută de miliarde de dolari.

Ce-a rezultat dintr-o economie bazată doar pe împrumuturi?

E simptomatică prezența noastră-n spatele unor țări ca Polonia sau Croația – de la absorbția de fonduri europene, construcția de autostrăzi, reformele administrativ-teritoriale și până la orele petrecute pentru plata taxelor și a impozitelor.

Sistemul ticăloșit a stimulat ruptura dintre partide și societate; a coborât standardele de învățământ din gimnazii, licee și universități; a demoralizat societatea; a stins lumina încrederii.

Dacă suntem astăzi lipsiți de optimism civic și vlagă politică e mai ales din pricina instaurării, în chiar zorii existenței noastre post-comuniste, a unei dezordini anti-naționale.

Iată de ce singura noastră șansă este depășirea orizontului istoric meschin și minor, desenat de groparii României post-ceaușiste.

Da, România s-a integrat în NATO și a aderat la Uniunea Europeană. Da, au apărut fermieri care se bucură de subvențiile de la Bruxelles. Da, avem și un turism timid, care se dezvoltă greu, din pricina șoselelor proaste; da, avem și capitalul adus de firmele IT & C.

În același timp, într-o țară eminamente agricolă noi consumăm milioane de tone de mâncare importată. Deși am avut figuri glorioase-n lumea sportivă, de la Nicolae Dobrin la Gică Hagi, fotbalul românesc este o rușine. În plus, prăbușirea demografică a României pune-n pericol însăși existența unui țesut social omogen, capabil să păstreze tradițiile ancestrale ale poporului român, dar și să susțină proiectul modernizării instituțiilor publice, aflate astăzi în faliment.

Cine va ține sus drapelul, dacă singura perspectivă pentru copii și nepoții noștri o reprezintă străinătatea? Ce va mai însemna România, dacă vrem să aducem milioane de populații extra-europene pe teritoriul țării noastre?

Viitorul țării noastre e amenințat, astăzi, nu doar de vechile aranjamente cleptocratice ale clasei conducătoare, ci de absența conștiinței naționale la nivelul elitelor și prin dispariția sentimentului misiunii istorice la nivelul oamenilor de rând.

Steagul căzut la pământ trebuie ridicat (și nimeni nu poate flutura tricolorul cu jumătăți de măsură).

Pașoptiștii s-au gândit la drapel și-au acționat în consecință. Cinste lor pentru că ne-au oferit cadou o țară, numită România. Felicitări celor care au salvat proiectul național în 1877, la Războiul de independență. Bravo liderilor care-au desăvârșit Marea Unire de la 1918 și au făcut apoi reforma agrară. Putem omagia și soldații secerați în al doilea război mondial și miile de compatrioți condamnați la ani grei de pușcărie-n perioada stalinistă.

Datorăm respectul și gratitudinea celor care, în vremurile din urmă, și-au suflecat mânecile practicându-și onest meseria, celor care au renunțat la confort, celor care și-au făcut zilnic datoria de părinți sau bunici, celor care, printr-o modestă contribuție personală, au ținut nestinsă flacăra visului românesc.

Sunt mii de români care, prin vorbă și faptă, au demonstrat că pot să depășească resemnarea mioritică și bocetul balcanic. Există atâția compatrioți care și-au sacrificat timp prețios pentru cauze filantropice și sociale, oferind românilor simpli și amărâți un cuvânt de îmbărbătare. Sunt nenumărați confrați care și-au oferit gratuit experiența și competența în slujba unor cauze creștinești.

Există oameni care, dincolo de partide, bresle sau biserici, slujesc un filon trainic al românismului luminat.

De este cineva înțelept și luminat, îi spunem să pășească încrezător pe acest drum. Dacă s-a ostenit cineva în chip văzut sau nevăzut, să știe că-și va lua plata. Dacă lucrat cineva din ceasul dintâi, să-și primească meritata laudă. De a venit cineva după ceasul al treilea, de nimic să nu se îndoiască. De a ajuns cineva la ceasul al șaselea, să nu se teamă, căci nu va fi păgubit.

Matricea românească se întemeiază pe cinste, adevăr și omenie.

Matricea națională nu poate respinge oamenii dornici să facă binele, indiferent de vârstă, sex, crez sau profesie.

Să pășim, așadar, într-un anotimp al speranței și să reconstruim un proiect de societate care nu-și alungă geniile, sfinții și eroii la periferie. Să ne asumăm pedagogia idealiștilor pragmatici care descoperă mereu profesioniști; care îi educă pe novici și îi promovează pe oamenii maturi.

A sosit timpul să părăsim „moştenirea de nenoroc a neamului care, în preajma cetăţii lui Decebal nesupusul, a iobăgit cu trupul până ieri ca să nu fie pe deplin slobod cu sufletul nici până în această zi” (Nicolae Iorga).

E ceasul renunțării la vechile superstiții bântuite de îndoială, neputință și neșansă. A venit vremea să ne luăm soarta-n propriile mâini. E important să credem în Dumnezeu și în libertate. E vital să rescriem contractul între cei care au fost, cei care sunt și cei care, ne născuți încă, vor fi legatarii pământului românesc peste 100, peste 500 de ani sau peste 1000 de ani…

Vom construi un alt viitor pentru România atunci când am ales să nu mergem pe scurtătură, urcând propriile noastre ziduri șubrezite sau luând obiceiuri proaste de prin curți străine.

Țara noastră are nevoie de o fundație proprie iar casa sufletului românesc se cuvine construită din cărămizi trecute prin foc și apă, după ce-au fost plămădite cu propriile noastre mâini, din lutul ogradei bunicii și bunicului.

Văd sufletul românesc ca pe un lăcaș cu ferestre largi și odăi luminoase – o casă înălțată nu pe nisipul minciunii, ci pe stânca valorilor eterne: binele, iar nu răutatea; frumusețea, iar nu urâciunea; ordinea, nicidecum neorânduiala.

Zeci de ani, mulți au făcut o politică a calculului egoist și puțini au făcut o politică a convingerii intime. O nouă generație de români care au izbutit pretutindeni pot să mizeze pe integritate, iar nu pe șmecherie; pe caracter, iar nu pe învârteală.

Misiunea noastră?

Să oprim declinul istoric al țării prin trezirea spirituală a poporului român, prin reforma structurală a Statului birocratic-administrativ, dar și prin propulsarea-n structurile decizionale a unor oameni liberi, competenți și virtuoși.

Uniți prin Crezul libertății, putem înfrânge depresia individuală, oboseala colectivă ori împrejurările externe ostile. Putem arăta că nu suntem un popor dezabuzat, hrănit doar cu bășcălie, tristețe și lehamite. Putem depăși psihologia victimei etern răstignită la răscrucea marilor imperii. Putem dobândi mentalitatea de învingători în fața celor care ne îndeamnă la eșec și renunțare.

Știm să combatem mașinăria de agitație și propagandă a celor care au utilizat de-a lungul istoriei pumnul, șantajul sau calomnia.

Noi suntem neresemnații. Cei care nu pot pleca, nu se pot obișnui și nu pot închide ochii. Pentru că vrem să lăsăm o altă Românie urmașilor.

Pentru că n-am crezut niciodată, adormiţi şi scârbiţi de gâlcevi televizate, că România n-ar avea nicio șansă, că suntem ca popor, prin însăşi natura noastră, bolnavi, leneşi, iresponsabili, proşti şi corupţi până-n măduva oaselor.

Noi credem altfel. Noi știm că mai sunt și alții ca noi și ca voi, vrednici de chemarea acestui moment de răscruce.

Donează pentru proiectul MihailNeamtu.eu

„Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” (Edmund Burke)

Noi suntem Mișcarea Națională de Rezistență împotriva tuturor rătăcirilor ideologice ale ultimilor decenii. Iată de ce vă solicităm sprijinul generos pentru anul 2024.

Donațiile dumneavoastră vor acoperi cheltuielile de transport și cazare a echipei mele, dar și închirierea unor sali, costurile de filmare, montaj, post-producție (burtiere, efecte grafice, muzică, subtitrări, animație, etc). Vă mulțumesc!

- Mihail Neamțu

Reconquista: putreziciunea ideologiilor și sarea pământului

Mihail Neamtu

Prietenii mă văd ca pe un scriitor, educator și om politic. Dușmanii ar prefera să nu mă vadă deloc. În fiecare zi, merită să luptăm pentru o Românie deșteaptă, adică trează spiritual, sănătoasă trupește, prosperă economic, puternică militar și întinerită demografic. În marele concert al națiunilor europeană, vocea noastră are un timbru aparte.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Alte articole