Featured Image with Sidebar

Tragedia Ucrainei. Relația de iubire și ură dintre Rusia și Occident (I)

18/07/2025

War does not determine who is right – only who is left.

Bertrand Russell

Capșa era în ebulițiune. Cafeneaua, restaurantul, cofetăria, trotuarele erau ticsite de lume războinică. Nimeni nu voia să se oprească decît dincolo de Tisa, și am putut să-mi dau seama încă o dată – după ce trăisem zilele din august 1914 în Karlsbad și Viena – cît de vesele sunt începuturile de război. O bucurie contagioasă și colectivă, căreia nu i se poate rezista și care îmbracă haina celui mai copilăresc și generos entuziasm, ce nu ține seama de nici o realitate și dă mîna cu absurdul. 

Constantin Argetoianu

Tragedia Ucrainei poate declanșa al treilea război mondial. De ce s-a ajuns aici? Ar fi putut triumfa pacea în locul războiului? Care sunt originile divorțului istoric între Statele Unite și Federația Rusă? Cum s-au construit clivajele societale din Ucraina (sfâșiată între naționalismul tribal de origine kieveană și nostalgia imperială de tip rusofon)? A fost, oare, Vladimir Putin mereu un lider anti-occidental? Există și oameni de stat americani responsabili pentru tragedia ucraineană, pe lângă politicienii moscoviți? Au existat practici anti-democratice pe care puterea de la Kiev le-a promovat în ultimele decenii sub acordul tacit al structurilor din Washington DC? Care sunt elementele de soft power utilizate de Vladimir Putin pentru a combate liberalismul woke? A existat un casus belli la începutul anului 2022? Dincolo de retorica indignării morale și tentația psihologizării excesive, putem găsi o explicație de ordin geopolitic privind invazia Ucrainei de către trupele Federației Ruse? Cum s-au conturat, oare, tensiunile ideologice, diplomatice și militare dintre Washington DC și puterea de la Kremlin? Așa cum războiul rece a implicat o confruntare culturală între lumea liberă și blocul sovietic, tensiunile geopolitice care au urmat după 1989 s-au suprapus peste o falie civilizațională.

„Natura are oroare de vid”, spunea Pascal. Înfrângerea colosului sovietic a fost un moment de triumf pentru Washington DC., dar a născut rapid și câteva scenarii geopolitice hrănite de vechea rusofobie a elitelor anglo-americane. Hegemonul atlantist a jubilat în fața prăbușirii fostului imperiu roșu. După înfrângerea ideologică a URSS, atent plănuită de Ronald Reagan, Margaret Thatcher și Papa Ioan Paul al II-lea, putea urma, ca un bonus nesperat, neutralizarea militară a Moscovei. Logica puterii nu admite vidul, deci SUA s-a grăbit să ocupe spațiul evacuat cândva de Stalin, Hrușciov, Brejnev sau alți bolșevici. Zbigniew Brzezinski, important ambasador al culturii poloneze în spațiul nord-american și fost Consilier pentru Securitate Națională al președintelui Jimmy Carter, a vorbit despre mutații decisive pe „marea tablă de șah” a istoriei universale, cerând Occidentului colectiv să împiedice cu orice preț dominația rusească asupra geografiei euro-asiatice.

Arhitecții reformelor din anii 1980 (faimoasa perestroika) au mizat pe detensionarea relațiilor cu SUA, dar și pe o descentralizare a URSS, oferind republicilor sovietice mai multă autonomie. Fostul ministru de externe al lui Mihail Gorbaciov, gruzinul Eduard Șevarnadze a recunoscut importanța unui nou tratat unional, observând că forțele centripete deveniseră imposibil de oprit. Se deschide, însă, posibilitatea constituirii unei noi Comunități a Statelor Independente (o organizație bazată pe cooperare economică, nu pe hegemonia ideologică a unei părți dominante, Rusia, asupra celorlalte).

9 februarie 1990. În timpul negocierilor pentru reunificarea Germaniei, Secretarul de Stat James Baker i-a promis liderului sovietic Mihail Gorbaciov că „NATO nu se va extinde nici măcar cu un inch spre est.” Deși nu a existat un tratat formal scris între cele două supra-puteri, Gorbaciov a perceput declarațiile lui Baker drept un angajament ferm. URSS a acceptat reunificarea Germaniei în cadrul NATO, a dizolvat Pactul de la Varșovia și a retras trupele sovietice din Europa Centrală și de Est. Răspunsul Americii n-a întârziat. George H. W. Bush a arătat semne de bunăvoință în 31 iulie 1991 când, invitat de Mihail Gorbaciov, a parafat, chiar în sala „Sfântul Vladimir” a Kremlinului, semnarea tratatului START privind reducerea armelor strategice ofensive. Reducerea arsenalului nuclear a însemnat că dacă omenirea putea fi distrusă, la începutul anilor 1980, de trei sute de ori, după anul 1991, numărul unor posibile apocalipse atomice ar fi scăzut la numai două sute. Statele Unite au exploatat militar o situație economică precară a Uniunii Sovietice.

George W. Bush Sr. a vorbit spre libertatea țărilor baltice, criticând sprijinul sovietic pentru Cuba (o politică situată într-o directă contradicție cu doctrina Monroe). Situația asimetrică a raporturilor dintre cele două supra-puteri a permis Americii să exploateze slăbiciunile unui adversar rănit mortal. În același timp, planificând o vizită la monumentul Babi Iar (care comemorează masacrul antisemit din 29 septembrie 1941), George Bush Sr. i-a avertizat pe ucraineni să nu cadă pradă unui „naționalism sinucigaș”, cerându-le să-și respecte minoritățile etnice și „să nu confunde libertatea cu independența”. Aflat la Kiev, Președintele Bush a promis într-un mod solemn ca Statele Unite să stea departe de jocurile de putere interne ale fostelor republici sovietice.

Eșecul puciului neo-comunist de la Moscova (august 1991) l-a propulsat pe Boris Elțîn drept lider al Rusiei democratice. Ultimul spasm al unui imperiu muribund a dat speranță republicilor-satelit ale URSS. Treptat, Ucraina și-a rupt legăturile cu centrul de greutate geopolitic reprezentat de Moscova. Mișcarea foarte hotărâtă a Kievului a fost legitimată democratic printr-un referendum cu rezultate zdrobitoare — peste 85% dintre alegători votând pentru independență. Ucraina post-sovietică moștenise granițe trasate arbitrar, lipsite de niște delimitări naturale. Să nu uităm, bunăoară, că-n luna octombrie a anului 1991, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Cehoslovaciei, Egon Lanski, a semnalat interesul țării sale pentru reintegrarea Ucrainei subcarpatice — fost teritoriu cehoslovac până în 1939. Câteva luni mai târziu, guvernul de la București a salutat independența Ucrainei, dar a avertizat, într-un gest fără precedent, că teritorii românești „acaparate de puterea moscovită și date unei Ucraine obediente” aparțin de drept României. În ciuda retoricii juridice privind intangibilitatea frontierelor, momentul reunificării Germaniei scotea la iveală tensiunea dintre dreptul internațional și Realpolitik. Să reținem, apoi, faptul că spațiul estic al Ucrainei adăpostea milioane de ruși; în spațiul vestic, românii, maghiarii și slovacii priveau cu suspiciune Kievul; în plus, Crimeea lui Cehov fusese anexată de Hrușciov la RSS Ucraineană în 1954 fără vreo consultare populară.

E greu să ai o națiune fără un stat, dar și un stat fără o națiune. Având peste zece milioane de ruși pe teritoriul său, dar și români care se declarau moldoveni dintr-o frică viscerală față de persecuția rutenilor, Kievul trebuia să creeze o identitate coerentă și convenabilă tuturor: ortodocșilor și greco-catolicilor, pro-europenilor dar și pro-moscoviților. Ucraina a moștenit, în plus, al treilea cel mai mare arsenal nuclear din lume, pe care l-a abandonat în schimbul unor garanții de securitate ale Occidentului (Memorandumul de la Budapesta, 1994). Kievul și-a format apoi o armată națională proprie, spre iritarea Moscovei.  Deși aveau o economie slăbită, elitele ucrainene amplificau mitul istoric al cazacilor mândri, neînfricați, dar și imprevizibili.

România a căutat, pentru câțiva ani, să mențină preocupările identitare ale românilor din Cernăuți, însă urmașii lui Aron Pumnul și Mihai Eminescu s-au dovedit a fi mult prea divizați și ușor de manipulat. Țara noastră a acționat ca o putere mijlocie, dar complexată de propriile sale vinovății față de Occidentul civilizat. În doar câțiva ani de la declararea independenței, Ucraina cunoaște momente incredibile de instabilitate economică: a rată a inflației ajunsă la 3200% spre finele anului 1994. Incertitudinile identitare și ezitările geopolitice ale Kievului sunt tot mai pronunțate. Tragedia Ucrainei se naște dintr-o luptă oarbă între două principii: dreptul de a exista și imposibilitatea de a se apăra fără ajutorul unei supra-puteri. Cine să sprijine Kievul: Moscova sau Washington DC?

În seara zilei de 25 decembrie 1991, drapelul sovietic a fost coborât pentru ultima dată de pe acoperișul palatului prezidențial din Kremlin. Secera și ciocanul lăsau loc tricolorului rusesc. Milioane de oameni sperau să scape de minciuna comunistă, ci și de frigul din apartamente, de rafturile goale și de nesiguranța zilei de mâine. Din păcate, „terapia de șoc” n-a dat roadele mult așteptate. Rubla a cunoscut vertijul hiper-inflației. Colosul industrial sovietic s-a privatizat cu viteza unei trădări. Bătrânii au început să cerșească pe stradă, înfrânți de foame și cu demnitate pierdută. Medici, profesori universitari sau ingineri de-o înaltă calificare tehnică au ajuns vânzători de paltoane, taximetriști fără licență sau cerșetori în piețele de vechituri. Unii muncitori își primeau salariile sub forma unor saci de cartofi, cărămizi ori sârme de cupru. Cupoanele (sau titlurile de proprietate) se vindeau pe-o sticlă de votcă.

În doar câteva luni, o mână de indivizi a pus mâna pe mine, rafinării, televiziuni sau bănci. Avioanele private ale oligarhilor brăzdau cerul cenușiu al unei națiuni îngenuncheate. Sistemul de protecție socială s-a prăbușit. Spitale părăginite, pensii întârziate, școli înghețate. Promisiunea libertății devenise un coșmar. Bandiții tranziției făceau legea. Mafia a luat locul justiției. Cei care deranjau noile realități din Rusia puteau să se teamă, cu bun temei, pentru propria lor viață. Jurnaliști incomozi, oameni de afaceri și politicieni au fost eliminați metodic: cu bombe, pistoale sau otrăvuri. Nu puteai deschide chiar și o mică prăvălie fără să ceri protecția unor organizații criminale. Veteranii războiului din Afganistan s-au transformat în soldați obedienți ai bandiților cu ștaif. Crima organizată s-a internaționalizat. Banii poporului rus ajungeau fără probleme în conturile unor bănci din New York, Zürich sau Frankfurt. Pentru toată această catastrofă socială, oamenii căutau vinovații. Cine a slăbit Statul rus? Cine a spoliat o națiune bogată?

Discursul anti-occidental a devenit foarte convenabil pentru unii politicieni nostalgici. Cu atât mai mult cu cât, la numai cinci ani de la prăbușirea URSS, Bill Clinton își lansa campania electorală pentru Casa Albă (1996) vorbind est-europenilor din Illinois despre importanța extinderii NATO către Europa răsăriteană. Pentru cercurile militare din Moscova, acțiunea SUA părea o veritabilă încercuire strategică a Federației Ruse. Celebrând „sfârșitul istoriei” și expansiunea liberalismului sans frontières, SUA n-a ezitat să-și extindă influența militară prin structurile NATO: din Europa centrală și până la Marea Neagră (privind atent spre Ucraina și chiar Georgia). Cooptarea Kievului în orbita capitalelor pro-americane devenea, astfel, un imperativ moral pentru toți cei care își doreau umilirea definitivă a colosului rusesc. Instituțiile de securitate ale Statelor Unite au înțeles că trebuie să încurajeze mișcările separatiste din fostul URSS, invocând criteriile de ordin etnic și religios. Dezbină și conduce: iată planul de contestare a hegemoniei Moscovei. Ce a însemnat acest lucru? Boicotarea unei prea strânse colaborări economice între Europa și Rusia, pe de o parte, dar și încurajarea proiectului de construcție a unei confederații de republici dizidente (cum ar fi Regiunea siberiană sau Regiunea extrem-orientală) menite să slăbească puterea statală de la Kremlin.

Într-o zi senină de primăvară (12 martie 1999), Bill Clinton a anunțat integrarea a trei țări, Cehia, Ungaria și Polonia, într-o nouă structură de securitate. Rusia post-sovietică, condusă de un Boris Elțin bolnav și dependent de oligarhi, a răspuns anemic. Promisiunea nescrisă către Gorbaciov a fost încălcată iar echilibrul de putere s-a alterat în detrimentul Moscovei. Ca și Richard Pipes (istoric al bolșevismului), Zbigniew Brzezinski a cerut elitelor din Washington DC să ofere sprijin informațional, suport logistic și ajutor economic forțelor politice ucrainene cu orientare pro-occidentală. În aceeași logică, americanii au pledat pentru decuplarea industriei germane față resursele energetice (gaz și petrol) ale Rusiei post-comuniste. Ca atâția alți experți infiltrați în cercurile înalte ale puterii, Brzezinski a criticat naționalismul moscovit pentru a încuraja, paradoxal, xenofobia rutenilor. Slăbirea Rusiei a devenit un deziderat ascuns pentru numeroși demnitari din capitala Statelor Unite, de la senatorul John McCain până la Lindsey Graham.

Cum se explică această vehemență? Proiectarea puterii americane până-n inima continentului euro-asiatic reprezintă o idee pe care Părinții fondatori ai Republicii ar fi contemplat-o consternați. Să exporți idei liberale este una, dar să plantezi ofițeri CIA în structurile puterii de la Kiev înseamnă cu totul altceva. Antrenarea trupelor ucrainene ar fi fost socotită de Henry Kissinger o acțiune nesăbuită, nu doar nepotrivită. Și, totuși, controlul militar asupra Europei orientale a rămas un deziderat al politicii externe americane imediat după căderea zidului Berlinului. Ne putem întreba, astfel, dacă proiectul hegemoniei SUA asupra Ucrainei nu prelungește tezele geografului britanic Halford John Mackinder (1861–1947) despre rolul crucial jucat de regiunea euro-asiatică pentru bătălia între puterile continentale și puterile maritime?

Parlamentar britanic experimentat, Mackinder a considerat esențială influența asupra regiunii vaste, compacte și intangibilă cu ajutorul forțelor navale, situată în centrul Eurasiei: stepele Ucrainei, platourile Asiei Centrale, plus fragmente din Federația Rusă și Kazahstanul de azi. Pentru orice imperiu, accesul facil la Heartland înseamnă rezerva strategică de minerale, grâu și petrol: altfel spus, hrană și energie. Pe lângă războaiele maritime din marile oceane, bătălia pentru teritoriile Eurasiei pot să confere marilor puteri o poziție strategică, acces la rețele de transport terestru și capacitate de proiecție militară radială la granița dintre Polonia, Ucraina, România și Rusia. Europa de Est reprezintă poarta de intrare a Occidentului și, implicit, a Statelor Unite ale Americii într-o fortăreață plină de resurse. Putem înțelege astăzi bătălia pentru Ucraina ca fiind mai mult decât o înfruntare între ideologia liberalismului atlantist cu ideologia colectivismului eurasianist. Halford Mackinder ne-ar fi spus, probabil, că Ucraina e nu doar o margine de lume, ci polul de stabilitate terestră opus ambițiilor maritime ale Imperiului american.

Geopolitica presupune nu doar jocul cu mărgele de sticlă al literaților de salon, ci  și bătălia strategică pentru controlul asupra unor teritorii ulterior inamovibile. În seara zilei de 31 decembrie 1999, ascensiunea fostului ofițer KGB la vârful puterii din Kremlin aduce cu sine o altă abordare a relațiilor externe. După un deceniu de haos intern, Rusia își găsește un lider tânăr și puternic. Ultimele cuvinte ale lui Elțin către Putin – „Ai grijă de Rusia” – marchează începutul unui nou realism geopolitic. (va urma)

Donează pentru proiectul MihailNeamtu.eu

„Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” (Edmund Burke)

Noi suntem Mișcarea Națională de Rezistență împotriva tuturor rătăcirilor ideologice ale ultimilor decenii. Iată de ce vă solicităm sprijinul generos pentru anul 2024.

Donațiile dumneavoastră vor acoperi cheltuielile de transport și cazare a echipei mele, dar și închirierea unor sali, costurile de filmare, montaj, post-producție (burtiere, efecte grafice, muzică, subtitrări, animație, etc). Vă mulțumesc!

- Mihail Neamțu

Treizeci de ani compromiși în doar trei luni

Mihail Neamtu

Prietenii mă văd ca pe un scriitor, educator și om politic. Dușmanii ar prefera să nu mă vadă deloc. În fiecare zi, merită să luptăm pentru o Românie deșteaptă, adică trează spiritual, sănătoasă trupește, prosperă economic, puternică militar și întinerită demografic. În marele concert al națiunilor europeană, vocea noastră are un timbru aparte.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked

  1. NATO Plans to Send 250K Troops Into Russia; WW3 is Coming ft. Martin Armstrong
    https://rumble.com/v6wbecq-nato-plans-to-send-250k-troops-into-russia-ww3-is-coming-ft.-martin-armstro.html

    Top Economist Martin Armstrong warns NATO is preparing to send 250K troops into Russia, as millions abandon a doomed Europe. The 'Genius Act' conceals a diabolical CBDC plot in America, which Armstrong says is the key driver for World War 3, which is inevitable. Sources tell him China will back Russia and a world-shattering conflict looms, set to ignite by late 2025.

    Ghinionul Romaniei este taranimea ridicata dupa 45, care a distrus totul, deoarece, dezradacinatii satelor au fost transformati intr-o masa de manevra de forte net superioare, din toate punctele de vedere. Voi, cei ce va considerati vrifurile societatii, aveti aceeasi provenienta si, in infumurarea care va caracterizeaza, aveti impresia ca le stiti pe toate, desi, ca proaspeti iesiti din intunericul in care au zacut familiile voastre, ar fi trebuit sa va fie clar ca nu veti putea recupera timpul pierdut de-a lungul vremurilor, neputund ajunge la nivelul in care sa constituiti o forta capabila de opozitie in fata valului globalist, pe care nici nu-l puteti intelege in integralitatea lui. Cei putini din familiile vechi, distruse de exponenti ai clasei voastre, care au reusit cumva sa scape te teroarea taraneasca, de acest baraj al prostilor care au acaparat tara, au stiut de zeci de ani ce urmeaza si va puteam descrie situatia de astazi inca de acum peste 30 de ani, dar mindria prosteasca in care sinteti prinsi ca intr-o cursa de soareci v-a impiedicat sa ascultati ca vestul vostru luminos era un simplu acavariu pt hamsteri in care veti ramine agatati in roata intreaga voastra existenta. Cum se spune la voi, la tara, a fugit puiul cu ata, deoarece acum este foarte tirziu sa mai poti schimba ceva. Situatia ar fi putut fi intrucitva ameliorata, dar, ghinion!, acest timp a expirat acum aproximativ 11 ani. In plus, ati ajuns sa confundati slugarnicia cu iscusinta diplomatica, asa ca ne-am facut un renume ale carui neajunsuri nu le mai putem inlatura, de aici si lipsa totala de retinere a strainilor in raport cu noi, care ne calca efectiv in picioare fara remuscari. Ba baieti, cum va spune una de-a voastra, v-ati ars si meritati din plin!

    Este comic ca tocmai voi, distrugatorii, va luptati pt o Romania desteapta, care, sub conducerea voastra a ajuns cu f putin, ca inteligenta, peste nivelul celui mai destept urangutan. Dupa cele vazute si auzite despre Beach Please, cred ca acesta poate protesta impotriva acestui clasament care pare nedrept.
    Sa vedem cum sint “scolili” pe care le-ati absolvit voi in strainezia voastra iubita:
    Zappa on schools
    https://www.youtube.com/watch?v=aXeTSZl-jOU

    John Lennon "our society is run by insane people"
    https://www.youtube.com/watch?v=mvqmGUZTCtU

    King Crimson – 21st Century Schizoid Man
    https://www.youtube.com/watch?v=7OvW8Z7kiws&list=RD7OvW8Z7kiws&start_radio=1
    Avertisment din 1969!

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Alte articole