Featured Image with Sidebar

Un primar PSD, drogat la volan, a intrat cu mașina într-o susținătoare AUR care avea un copil în brațe. Simion: În România lui Ciolacu și Ciucă, violența devine, încetul cu încetul, armă politică

20/05/2024

Robert Ionuț Păiuși, primarul PSD al comunei Stejari (Gorj), a intrat cu mașina într-un grup de susținători AUR, lovind o tânără în vârstă de 24 de ani care avea un copil în brațe, informează presa locală.

Mai mult, PSD-istul a ieșit drogat la testul efectuat de polițiști. Poliția a deschis un dosar penal pe numele primarului pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

„Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din comuna Stejari, în timp ce conducea un autoturism în satul Băcești, a acroșat cu oglinda laterală un pieton (femeie), în vârstă de 24 de ani din aceeași localitate, părăsind locul producerii evenimentului rutier. În urma accidentului a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost identificat la scurt timp de polițiști și testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.

Primarul PSD și-a parcat mașina în curtea Primăriei Stejari, unde s-a baricadat în birou și a început o transmisiune directă pe facebook, în care a susținut că totul este o înscenare.

George Simion acuză „politica urii”

Președintele AUR, George Simion, leagă acest atac de atentatul asupra premierului slovac Robert Fico. Simion avertizează că împotriva formațiunii sale se practică „politica urii”.

Vorbeam zilele trecute, în urma atacului brutal la adresa Prim Ministrului slovac Robert Fico, despre faptul că politica urii a început să dea rezultate. Atât în Slovacia, cât și în UE și în România. Am generat fel și fel de discuții în presa din țară, mulți m-au acuzat că exagerez sau că încerc să mă victimizez. La doar câteva zile distanță, alți membri AUR erau atacați pe străzi în timp ce se aflau într-o acțiune electorală.

Pe oriunde merg, văd o mulțime de oameni care ne susțin, dar care ezită să își afișeze apartenența la AUR. Același lucru îl aud de la toți prietenii, toate cunoștințele, toți românii cu care mă întâlnesc prin țară. De ce ezită? Pentru că nu vor să își piardă locul de muncă. Pentru că le este frică să nu fie bătuți de oamenii primarului. Pentru că cercul lor de prieteni este compus din oameni care sunt atât de toleranți încât promovează intoleranța.

Nu mai am așteptări de la presa din România în ceea ce privește acest subiect. Nici de la analiști, ca să fiu sincer. În viziunea lor „liberală”, scoaterea unui partid politic în afara legii este un gest perfect democratic. Probabil la fel cum vaccinarea obligatorie este un gest patriotic, cine știe. Ceea ce este cu adevărat îngrijorător, în schimb, este lipsa de reacție a instituțiilor europene. Înțeleg, suntem în prag de alegeri și nu vrem să câștige „extremiștii”, dar chiar trebuie să moară oameni ca să faci ceva în privința violenței politice?

Au zis că suntem populiști, în timp ce noi dădeam startul Caravanei Medicale. Au spus că suntem extremiști și teroriști pentru că ne-am opus dictaturii medicale din timpul pandemiei. Ne-au etichetat pro-ruși pentru că am avut tupeul să spunem că națiunea moldovenească nu există iar locul fraților și surorilor noștri români de peste Prut este alături de țara lor Mamă. Au făcut tot posibilul pentru a ne demoniza și când au văzut că românii nu pică în plasa lor, și-au trimis câinii loiali la atac.

În România lui Ciolacu și Ciucă, violența devine, încetul cu încetul, armă politică”, a reacționat George Simion pe blogul său.

 

Donează pentru proiectul MihailNeamtu.eu

„Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” (Edmund Burke)

Noi suntem Mișcarea Națională de Rezistență împotriva tuturor rătăcirilor ideologice ale ultimilor decenii. Iată de ce vă solicităm sprijinul generos pentru anul 2024.

Donațiile dumneavoastră vor acoperi cheltuielile de transport și cazare a echipei mele, dar și închirierea unor sali, costurile de filmare, montaj, post-producție (burtiere, efecte grafice, muzică, subtitrări, animație, etc). Vă mulțumesc!

- Mihail Neamțu

Președintele Iranului și ministrul de externe, morți într-un accident de elicopter

Redacția

Platforma MihailNeamtu.Eu susține proiecte de reformă a Statului român și de primenire a Uniunii Europene plecând de la valorile populare, creștin-democrate și conservatoare. Luptăm pentru românii care și-au păstrat demnitatea, credința, conștiința națională, libertatea de conștiință, proprietatea și familia. Visăm la o țară bogată, mândră de trecutul creștin al neamului, înzdrăvenită militar și întinerită demografic. În marele concert al națiunilor lumii, vocea României are un timbru aparte.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Alte articole