Featured Image with Sidebar

Unionism civic

03/04/2024

Mișcarea noastră este partidul unității naționale: mai multă unitate între oameni, la nivelul societății; între regiunile țării și între sat și oraș, metropolă și provincie; între țară și diasporă.

Vom pune punct dezbinării și războiului româno-român. Misiunea noastră este de a uni, nu de a dezbina. Vrem solidaritate națională și control democratic, transparent, asupra destinului nostru ca națiune – nu partizanat fanatic, privilegii de grup, decizii luate în secret sau conducere oligarhică. De aceea mesajul unionist al partidului nostru se adresează tuturor categoriilor sociale și trece dincolo de divergențele istorice dintre partide, dintre „stânga” și „dreapta.”

Suntem o singură națiune, dar trebuie să ne redescoperim și să ne întărim unitatea și încrederea dintre noi: atunci România va fi puternică și respectată.

Pentru asta avem nevoie de un nou civism democratic, liber-republican, loial țării dar supus cetățeanului puternic în drepturile sale. Nici la 30 de ani de la Revoluție românii nu se simt liberi, și în nici un caz nu simt că România e a lor. Le e frică, și pe bună dreptate, pentru că democrația românească actuală e doar o fațadă pentru jocuri de putere din umbră. Partidul nostru vrea o Românie a cetățenilor liberi, a culturii civic-democratice veritabile, transparente. Românii trebuie să își ia țara înapoi, să preia controlul asupra destinului republicii conform principiilor libere ale democrației.

Nu putem crea acest nou civism, nu putem schimba înțelegerea a ceea ce înseamnă demnitatea și puterea cetățeanului unei republici libere, fără implicare civică în treburile publice. Mișcarea noastră vrea exact asta: un nou dinamism, o nouă energie democratică, la nivel popular. Avem încredere în românul de rând și vrem să-i dăm o voce în cât mai multe decizii care-i afectează viața. Vrem să vedem mai multă democrație locală prin descentralizare și noi mecanisme pentru referendumuri locale.

Am sărbătorit acum o vreme 100 de ani de la Marea Unire, dar fără a reflecta prea mult la semnificația ei. Am pierdut din vedere un fapt fundamental: că România este o uniune de teritorii care deși au în comun identitatea românească, sunt diferite între ele din diverse puncte de vedere.

Există diferențe de cultură și mentalitate, de istorie și obiceiuri, etică și aspirații – dar mai ales diferențe economice și de dezvoltare. Deja se prefigurează un decalaj important între Ardeal și restul țării, de exemplu. Pe termen lung, astfel de tendințe pot pune în pericol unitatea și solidaritatea națională.

Vrem o uniune mai puternică între diversele părți și straturi ale țării, atât economic cât și social și cultural. Asta înseamnă politici balansate de dezvoltare regională, dar realizate într-un parteneriat veritabil între guvernul central și autoritățile locale.

De asemenea, vrem să promovăm identitatea regiunilor istorice ale României și credem că unitatea și identitatea națională se pot contura și întări mai bine dacă vechile țări românești au o voce distinctă.

Diferențele și decalajele dintre sat și oraș, provincie și metropolă, sunt nu numai o problemă socio-economică, dar sunt și profund distructive pentru cultura civic-democratică și unitatea națională. Pentru a le rezolva avem nevoie de mai mult decât de limbajul tehnocratic al „politicilor de dezvoltare”: avem nevoie de o nou concept al satului și provinciei.

Trebuie să eliminăm stigma și prejudecățile asociate cu tot ce nu este „mediu urban” sau metropolitan, dar nu printr-o viziune retrogradă, agrariană. Partidul nostru propune o viziune modernă, de transformare ecologică, infrastructurală și economică a mediului rural. Satul românesc modern trebuie să devină auto-sustenabil și atractiv, un model funcțional pentru un stil de viață curat, sănătos, ecologic – din ce în ce mai căutat în secolul 21 –  dar ultra-conectat la fluxul vieții și economiei naționale. În loc să privim mediul rural ca o cauză pierdută din care oamenii trebuie ajutați să „scape,” noi îl vedem ca pe o oportunitate și resursă extraordinară ce poate contribui atât la prosperitatea cât și la unitatea țării.

Poate cea mai mare provocare la unitatea României care s-a conturat în ultimii ani este emigrația în masă. Dincolo de generalități – „întoarcerea acasă” – și interese electorale, clasa politică românească încă nu are o viziune despre relația care ar trebui construită între țară și diasporă, și despre implicațiile pentru democrație, economie și societate.

Pe de o parte, trebuie să respingem încercările de divizare a românilor din străinătate de cei de acasă. Suntem o singură națiune. Dar pe de altă parte trebuie să recunoaștem că problemele cu care se confruntă cei rămași în țară sunt diferite de ale celor din afară, iar vocea pe care o au în treburile publice care le afectează în mod direct viața de zi cu zi trebuie să fie într-un echilibru just cu vocea celor plecați.

Diaspora este o realitate: în multe privințe tristă, dar din altă perspectivă diaspora poate fi un mecanism excepțional de conectare internațională a României și un motor al progresului național. Însă primul pas este însăși o conectare inteligentă a instituțiilor românești, centrale și locale, la comunitățile românești de peste hotare. Diaspora trebuie tratată cu respect și invitată, inteligent, să devină un partener în dezvoltarea României.

Donează pentru proiectul MihailNeamtu.eu

„Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” (Edmund Burke)

Noi suntem Mișcarea Națională de Rezistență împotriva tuturor rătăcirilor ideologice ale ultimilor decenii. Iată de ce vă solicităm sprijinul generos pentru anul 2024.

Donațiile dumneavoastră vor acoperi cheltuielile de transport și cazare a echipei mele, dar și închirierea unor sali, costurile de filmare, montaj, post-producție (burtiere, efecte grafice, muzică, subtitrări, animație, etc). Vă mulțumesc!

- Mihail Neamțu

Prințesa de Wales și frumusețea suferinței

Andrada Poenaru

Andrada Poenaru este studentă și are ca pasiune intelectuală istoria războaielor culturale din Occident. Autori favoriți: Carl Gustav Jung, Mircea Eliade și Jordan Peterson.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Alte articole