Featured Image with Sidebar

Valentin Lazea, economistul șef al BNR, delir new-age: Trebuie să facem un pas în lateral față de religia creștină și să mergem spre religiile orientale. Reîncarnarea a existat inițial chiar și în Evanghelii, în Biblii, dar a fost ștearsă

25/03/2024

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a mărturisit credința sa în reîncarcare, îndemnându-ne să „facem un pas lateral față de religia creștină sub oricare din formele ei ortodoxă, catolică și protestantă”.

Într-un interviu acordat podcastului „Vast and curious”, Lazea s-a lansat în afirmații teologice conspiraționiste, conform cărora „reîncarnarea” a fost prevăzută în Evanghelia creștină, dar a fost „ștearsă” la primul Sinod de la Niceea.

„Trebuie să facem un pas lateral față de religia creștină sub oricare din formele ei ortodoxă, catolică și protestantă și să mergem spre un înțeles mai global al religiei, spre religiile orientale care nu au alungat din cuprinsul lor conceptul de reîncarnare. Reîncarnarea a existat inițial chiar și în Evanghelii, în Biblii, dar a fost ștearsă. Toate pasajele legate de reîncarnare au fost șterse la primul conciliu de la Niceea din 325, pentru că atunci preoții au zis doamne, dacă omul de rând ar ști că are nu știu câte vieți în care să se îmbunătățească, va fi leneș de lăsător? Domnule, hai să mutăm reîncarnarea doar la sfârșitul timpurilor când va fi a 2-a venire și atunci se vor reîncarna toți în în corp uman. Ori dacă elimini conceptul de reîncarnare dintr-o religie cum din păcate s-a făcut în creștinism, atunci nu mai înțelegi de ce un copil să aibă cancer, de ce o femeie să fie maltratat de soțul ei. În momentul în care accepți conceptul de reîncarnare, viața devine simplă, totul, totul devine explicabil și ți se ia și ți se ia o greutate de pe suflet, totul devine explicabil. E clar și de ce a murit copilul X și de ce e schinguită femeia aia și de ce omul ăla a rămas fără mâini și fără picioare și mai mult de jumătate din populațiile pământului trăiesc în religii care consideră în continuare re-încarnarea. Mai sunt și acum în Evanghelii, mici referiri la reîncarnare, precum dialogul lui Iisus cu bătrânul Nicodim”, au fost afirmațiile delirante ale lui Lazea, în cadrul podcastului.

El a răspuns, astfel, la întrebarea de ce îngăduie Dumnezeu războaiele.

Donează pentru proiectul MihailNeamtu.eu

„Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” (Edmund Burke)

Noi suntem Mișcarea Națională de Rezistență împotriva tuturor rătăcirilor ideologice ale ultimilor decenii. Iată de ce vă solicităm sprijinul generos pentru anul 2024.

Donațiile dumneavoastră vor acoperi cheltuielile de transport și cazare a echipei mele, dar și închirierea unor sali, costurile de filmare, montaj, post-producție (burtiere, efecte grafice, muzică, subtitrări, animație, etc). Vă mulțumesc!

- Mihail Neamțu

De ce un creștin și un patriot nu poate vota cu Alianța neo-marxistă (USR, PMP, FD)

Redacția

Platforma MihailNeamtu.Eu susține proiecte de reformă a Statului român și de primenire a Uniunii Europene plecând de la valorile populare, creștin-democrate și conservatoare. Luptăm pentru românii care și-au păstrat demnitatea, credința, conștiința națională, libertatea de conștiință, proprietatea și familia. Visăm la o țară bogată, mândră de trecutul creștin al neamului, înzdrăvenită militar și întinerită demografic. În marele concert al națiunilor lumii, vocea României are un timbru aparte.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}

Alte articole